Ghidul Consilierului Local
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Administratia publica are ca obiect realizarea valorilor care exprima interesele statului sau ale unei comunitati distincte, recunoscuta ca atare de catre stat, valori care sunt exprimate în actele elaborate de puterea legiuitoare. Administratia publica în unitatile administrativ teritoriale se organizeaza si functioneaza în temeiul principiilor autonomiei locale (dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, în numele si în interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, în conditiile legii), descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al consultarii cetatenilor în solutionarea problemelor de interes deosebit.
Prin însasi obiectul sau, organizarea si executarea legilor, administratia publica este strâns legata de:
· Puterea legiuitoare – Parlamentul, care îi circumscrie obiectul;
· Puterea judecatoreasca ale carei hotarâri sunt aplicate si executate în cadrul administratiei publice;
· Puterea executiva – Guvernul, care exercita conducerea generala a administratiei publice.
Administratia publica locala desfasoara doua tipuri de activitati:
· Activitati cu caracter de dispozitie, prin care se stabileste ce trebuie sa se faca (sau sa nu se faca) si ce le este permis (sau interzis) persoanelor fizice sau juridice.
Activitatea se realizeaza prin acte juridice si fapte materiale de catre autoritatile administratiei publice si functionarii acestora.
· Activitati cu caracter de prestatie, care se realizeaza tot în baza legii, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice si juridice, si cuprind o serie de prestatii, în cele mai diverse domenii, respectiv gospodarie comunala si locativa, telefonie, transport în comun, ocrotirea mediului, asistenta medicala, protectie sociala etc.
Fata de cele mentionate, administratia publica poate fi definita ca o activitate de organizare si executare a legii, cu caracter dispozitiv si prestator, care se realizeaza, în principal, de autoritatile administratiei publice si, în subsidiar, de societatile comerciale din subordinea acestora si de regiile autonome.
Autoritatile administratiei publice sunt constituite într-un sistem structurat pe mai multe nivele, respectiv:
La nivel central:
· Institutia prezidentiala, reprezentata de presedintele României – care reprezinta statul român si vegheaza la buna functionare a autoritatilor publice, asigurând medierea între puterile statului, precum si între stat si societate;
· Guvernul – care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice;
· Ministerele si organele centrale de specialitate.
La nivel local:
· Consiliul Judetean – care asigura coordonarea activitatii consiliilor locale (municipale, orasenesti si comunale), în vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean;
· Consiliile locale si primariile – prin care se realizeaza autonomia locala–ca autoritati deliberative si, respectiv, executive;
· Prefectura (prefectul) – care, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan
local, conduce activitatea serviciilor descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ–teritoriale.
Activitatea administratiei publice se desfasoara în baza unor norme juridice deosebit de variate care, în functie de obiectul reglementarii, se pot grupa în mai multe categorii:
· Norme privind înfiintarea, organizarea si functionarea autoritatilor publice;
· Norme privind raporturile autoritatilor publice cu persoanele fizice si juridice;
· Norme privind forma în care se desfasoara activitatea autoritatilor publice, precum si drepturile si obligatiile persoanelor care participa la aceasta activitate.
Din acest punct de vedere, activitatea administratiei publice se desfasoara, în principal, în baza Constitutiei, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a altor legi speciale. Organizarea si executarea a legilor se face prin acte administrative care, în functie de autoritatea administratiei publice care le adopta (sau emite), pot fi:
· Hotarâri si Ordonante ale Guvernului;
· Ordine si instructiuni ale ministrilor;
· Hotarâri ale consiliilor locale sau ale consiliului judetean;
· Dispozitii ale primarilor sau ale presedintilor consiliilor judetene;
· Ordine ale prefectilor;
· Decizii ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor.
O alta forma de activitate a autoritatii administrative, prin care se ajunge la executarea, adoptarea, precum si la realizarea actului administrativ o constituie operatiunile administrative. Întrucât volumul lor este net superior fata de cel al actelor administrative, ele au o importanta deosebita în activitatea administratiei publice.
Raporturile din administratia publica sunt reglementate de normele specifice care se formeaza în legatura cu organizarea si activitatea autoritatilor publice.
Ceea ce este specific acestor raporturi este faptul ca cel putin unul din subiecti este o autoritate a administratiei publice sau un functionar al acesteia. Prin urmare, este obligatoriu ca subiectii sa aiba calitatea si competenta de a intra în aceste raporturi, care prezinta particularitati fata de alte raporturi juridice.
Din acest punct de vedere, se pot distinge, în principal, urmatoarele categorii de raporturi:
· Raporturi care se formeaza în cadrul sistemului administratiei publice si care pot fi:
¨ de subordonare;
¨ de colaborare;
¨ de participare.
· Raporturi care se formeaza între un subiect ce apartine administratiei publice si unul din afara acestui sistem, care poate fi o persoana fizica sau juridica, ce trebuie sa-si execute anumite obligatii sau sa–si valorifice unele drepturi stabilite prin lege.
De altfel, în cadrul administratiei publice locale, potrivit principiului autonomiei, autoritatile locale au dreptul si, totodata, obligatia de a gestiona, în nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, în interesul colectivitatilor pe care le reprezinta. Acest deziderat este fundamentat pe ipostaza dubla a autoritatilor administratiei publice fata de colectivitate, respectiv:
· de beneficiar al aportului financiar al contribuabilului (persoana fizica sau juridica), care constituie suportul bugetului local sau de stat;
· de beneficiar al optiunilor electorale ale cetatenilor, exprimate prin vot.
Se apreciaza ca activitatea administratiei publice poate sa se desfasoare pe baza clasicului sistem cerere–oferta, în care trebuie sa se defineasca exact cine sunt beneficiarii si care sunt necesitatile acestora. În acest sens, se poate apela la metode ale marketing-ului care, constituie un proces managerial de identificare, anticipare si satisfacere profitabila a necesitatilor clientilor, necesitati care pot fi:
· generale–comune întregii societati (aparare, ordine publica, sanatate, educatie, etc);
· specifice fiecarei comunitati în parte.
În acest proces, subiectii sunt autoritatea publica, pe de o parte, definita ca “furnizor”, si persoana fizica (juridica), definita ca si “client”, în care, pentru rezolvarea oricarei probleme, ar trebui parcurse urmatoarele etape:
· Identificarea problemei – Ce se întâmpla ?
· Adunarea datelor disponibile – Ce se cunoaste ?
· Analiza problemei – Care este substratul problemei ?
· Generarea unei solutii – Ce se poate face ?
· Selectarea solutiei adecvate – Care este solutia cea mai buna?
· Planificarea implementarii solutiei – Cum intentionati sa rezolvati problema ?
· Implementarea si testarea solutiei – Ati rezolvat problema ?
· Evaluarea impactului, conceperea unor îmbunatatiri – Se mai pot aduce îmbunatatiri ?
Procesul cunoaste si un raspuns dinspre “client” spre “furnizor”, care aduce corectiile de rigoare sau informatii complementare, care pot îmbunatati calitatea actului în sine. Cunoasterea lui în detaliu este esentiala pentru fiecare participant la activitatea administratiei publice; caci, de regula, “clientul” se adreseaza „furnizorului” cu o solicitare de “produs” (serviciu), sub forma rezolvarii problemei cu care se confrunta.
Esentiale în alegerea solutiei optime a problemei sunt, în acest sens, cunoasterea si alegerea “clientilor”, întelegerea punctului de vedere al acestora, a motivelor care-i determina sa se adreseze administratiei, identificarea necesitatilor lor specifice, care pot fi influentate de o serie de factori (situatia economica, clasa sociala, vârsta, ocupatia, stilul de viata, cultura, psihologia, puterea exemplului, etc).
În acest context, data fiind diferentierea clientilor, se poate vorbi de o adevarata „segmentare a pietii”, respectiv aparitia acelor grupe de beneficiari care au caracteristici comune, relevante în explicarea si anticiparea raspunsurilor la stimulii de marketing ai “furnizorului” (exemplu: pensionarii, elevii, copiii strazii, etc).
Segmentarea se face dupa diverse criterii (psihologic, demografic, geografic, etc) si este utila pentru concentrarea eforturilor spre grupurile care au un anumit tip de cerinte.
Practic, orice segment de public (piata) are patru trasaturi:
· marimea (care determina reprezentativitatea grupului);
· identitatea (care asigura o identificare facila a membrilor lui);
· relevanta (caracteristicile dupa care a fost selectat trebuie sa fie esentiale);
· accesul (care asigura un contact operativ cu exteriorul).
Aceste trasaturi sunt esentiale în definirea strategiei pe care alesii locali si functionarii publici o adopta în relatia cu cetateanul sau comunitatea, în ansamblul ei. Relatia tine cont de caracteristicile organizatiei (autoritatii) care se adreseaza clientilor, definita printr-o serie de indicatori specifici, cum ar fi:
· localitatea;
· sectorul de activitate (administrarea intereselor publice locale);
· valoarea (patrimoniul);
· profitabilitatea (în cazul participarii la înfiintarea de noi institutii locale, al concesionarii, al închirierii de servicii publice sau al participarii la serviciile comerciale);
· pozitia ocupata pe piata (din punct de vedere administrativ–teritorial);
· atributiile specifice;
· tipul de public vizat;
· vechimea;
· filozofia de viata a organizatiei;
· structura organizatorica.
Aportul fiecarui angajat al organizatiei la realizarea actului de deservire a clientilor este dependent de o serie de factori:
· functie;
· câstig obtinut;
· pozitia ierarhica;
· principalele responsabilitati;
· bugetul disponibil;
· echipamentul din dotare;
· numarul de subordonati;
· imaginea sau prestigiul în cadrul colectivului;
· alte avantaje (masina de serviciu, decontarea cheltuielilor, etc);
· legaturile stabilite în afara departamentului (organizatiei).
În functie de aceste elemente, se pot defini pozitia si responsabilitatile fiecarui angajat, în directia satisfacerii necesitatilor clientilor, dar si în tratarea eficienta a „furnizorilor”, respectiv a celor care asigura serviciile sau informatiile de care autoritatea publica are nevoie.
CONSILIILE LOCALE
Consiliile locale sunt compuse din consilieri alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, în conditiile stabilite de legea privind alegerile locale.
Numarul membrilor fiecarui consiliu local se stabileste prin ordin al prefectului, functie de populatia (înregistrata oficial) localitatii, de la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, dupa caz, de la data de 1 iulie a anului care precede alegerile locale, respectiv:
Numarul locuitorilor asezarii (oras sau comuna)
Numarul consilierilor
pâna la 1.500 – 9
între 1.501 si 3000 – 11
între 3001 si 5.000 – 13
între 5.001 si 10.000 – 15
între 10.001 si 20.000 – 17
între 20.001 si 50.000 – 19
între 50.001 si 100.000 – 21
între 100.001 si 200.000 – 23
între 200.001 si 400.000 – 27
peste 400.000 – 31
Consiliile locale au initiativa si hotarasc, cu respectarea legii, în problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenta altor autoritati publice.
Principalele atributii ale consiliilor locale, cuprinse în Legea nr. 215/2001, sunt urmatoarele:
· instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare si functionare pentru institutiile si serviciile publice de interes local;
· alege, din rândul consilierilor, pe viceprimar sau, dupa caz, pe viceprimari; stabileste în limitele normelor legale, nr. de personal din aparatul propriu;
· aproba statutul comunei sau al orasului si regulamentul de organizare si functionare a consiliului;
· avizeaza sau aproba studii, prognoze si programe de dezvoltare economico–sociala, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala si de cooperare transfrontaliera în conditiile legii;
· aproba bugetul local, împrumuturile, virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aproba contul de încheiere a exercitiului bugetar în conditiile legii; stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale;
· aproba, în conditiile legii, la propunerea primarului, organigrama, statutul de functii, numarul de personal, regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de interes local;
· administreaza domeniul public si privat al comunei sau al orasului;
· hotaraste darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a comunei sau orasului, dupa caz, precum si a serviciilor publice de interes local în conditiile legii;
· hotaraste vânzarea, concesionarea sau închirierea de bunuri proprietate privata a comunei sau orasului, dupa caz în conditiile legii;
· înfiinteaza institutii publice, societati comerciale si servicii publice de interes local; urmareste, controleaza si analizeaza activitatea acestora;
· instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare si functionare pentru institutiile si serviciile publice de interes local;
· numeste si elibereaza din functie, în conditiile legii, pe conducatorii serviciilor publice de interes local, precum si pe cei ai institutiilor publice din subordonarea sa; aplica sanctiuni disciplinare în conditiile legii, persoanelor pe care le-a numit;
· hotaraste asupra înfiintarii si reorganizarii regiilor autonome de interes local; exercita, în numele unitatii administrativ-teritoriale, drepturile actionarului la societatile comerciale pe care le-a înfiintat; hotaraste asupra privatizarii acestor societati comerciale;
· numeste si elibereaza din functie, în conditiile legii, membrii consiliilor de administratie ale regiilor autonome de sub autoritatea sa;
· analizeaza si aproba, în conditiile legii, documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism ale localitatilor, stabilind mijloacele materiale si financiare necesare în vederea realizarii acestora; aproba alocarea de fonduri din bugetul local pentru actiuni de aparare împotriva inundatiilor, incendiilor, dezastrelor si fenomenelor meteorologice periculoase;
· stabileste masurile necesare pentru construirea, întretinerea si modernizarea drumurilor, podurilor, precum si a întregii infrastructuri apartinând cailor de comunicatii de interes local;
· aproba în limitele competentelor sale, documentatiile tehnico-economice pentru lucrarile de investitii de interes local si asigura conditiile necesare în vederea realizarii acestora;
· asigura, potrivit competentelor sale, conditiile materiale si financiare necesare pentru buna functionare a institutiilor si serviciilor publice de educatie, sanatate, cultura, tineret si sport, apararea ordinii publice, apararea împotriva incendiilor si protectia civila de sub autoritatea sa, urmareste si controleaza activitatea acestora;
· hotaraste, în localitatile cu medici sau cu personal sanitar în numar insuficient, acordarea de stimulente în natura si în bani, precum si de alte facilitati, potrivit legii, în scopul asigurarii serviciilor medicale pentru populatie; asemenea facilitati pot fi acordate si personalului didactic;
· contribuie la organizarea de activitati stiintifice, culturale, artistice, sportive si de agrement;
· hotaraste cu privire la asigurarea ordinii publice; analizeaza activitatea gardienilor publici, politiei, jandarmeriei, pompierilor si a formatiunilor de protectie civila, în conditiile legii si propune masuri de îmbunatatire a activitatii acestora;
· actioneaza pentru protectia si refacerea mediului înconjurator, în scopul cresterii calitatii vietii; contribuie la protectia, conservarea, restaurarea si punerea în valoare a monumentelor istorice si de arhitectura, a parcurilor si rezervatiilor naturale, în conditiile legii;
· contribuie la realizarea masurilor de protectie si asistenta sociala; asigura protectia drepturilor copilului, potrivit legislatiei în vigoare; aproba criteriile pentru repartizarea locuintelor sociale; înfiinteaza si asigura functionarea unor institutii de binefacere de interes local;
· înfiinteaza si organizeaza târguri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractie, baze sportive si asigura buna functionare a acestora;
· atribuie sau schimba, în conditiile legii, denumiri de strazi, de piete si de obiective de interes public local;
· confera persoanelor fizice române sau straine, cu merite deosebite, titlul de cetatean de onoare al comunei sau al orasului;
· hotaraste în conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau straine, cu organizatii neguvernamentale si cu alti parteneri sociali, în vederea finantarii si realizarii în comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau proiecte de interes public local; hotaraste înfratirea comunei sau orasului cu unitati administrativ- teritoriale similare din alte tari;
· hotaraste, în conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autoritati ale administratiei publice locale din tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si internationale ale autoritatilor publice locale, în vederea promovarii unor interese comune;
· sprijina, în conditiile legii, activitatea cultelor religioase;
· asigura libertatea comertului si încurajeaza libera initiativa, în conditiile legii.
Consiliul local exercita si alte atributii stabilite prin lege sau prin statutul comunei sau al orasului.
Principalele prevederi legale privind functionarea consiliilor locale se refera la:
· Alegerea prin vot deschis, cu majoritate simpla, pentru durata de 3 luni, a unui presedinte;
· Obligativitatea întrunirii lunare în sedinta ordinara, la convocarea primarului;
· Întrunirea în sedinta extraordinara, ori de câte ori este necesar:
§ la cererea primarului;
§ la solicitarea a cel putin o treime din numarul membrilor consiliului local
Convocarea consiliului local se face de catre primar, în scris, prin intermediul secretarului unitatii administrativ-teritoriale cu precizarea ordinii de zi, a datei, a orei si a locului sedintei, cu cel putin 5 zile înaintea sedintelor ordinare sau cu cel putin 3 zile înaintea sedintelor extraordinare.
În caz de forta majora si de maxima urgenta, convocarea se va face de îndata, cu precizarea ordinii de zi, a datei, a orei si a locului de desfasurare a sedintei.
Ordinea de zi a sedintelor Consiliului local trebuie adusa la cunostinta locuitorilor comunei sau ai orasului, prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. În comunele si orasele în care cetatenii apartinând unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor, ordinea de zi se face publica si în limba minoritatilor respective. În toate cazurile, convocarea se precizeaza în procesul verbal al sedintei. Ordinea de zi se aproba de consiliul local, la propunerea celui care a solicitat întrunirea (primar sau consilieri). Modificarea ordinii de zi se poate face doar pentru probleme urgente si numai cu votul majoritatii consilierilor prezenti. Problemele aflate pe ordinea de zi a sedintelor consiliului local nu pot fi dezbatute daca nu sunt însotite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu de specialitate al autoritatii administratiei publice locale, elaborat în termen de 30 de zile de la solicitarea initiatorului, precum si de avizul comisiei de specialitate a consiliului cu exceptia cazului în care Consiliul local se întruneste în sedinta extraordinara, în caz de forta majora si de maxima urgenta pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau orasului.
Sedintele consiliului local sunt legal constituite daca sunt prezenti majoritatea consilierilor în functie. Prezenta consilierilor la sedinte este obligatorie. Absenta, de doua ori consecutiv, fara motive temeinice, se sanctioneaza conform regulamentului de organizare si functionare a consiliului local. Cazurile în care se considera ca absenta este motivata se vor stabili în functie de regulamentul de organizare si functionare a Consiliului local. Sedintele sunt conduse de un consilier ales cu votul deschis al majoritatii consilierilor în functie, pe o perioada de cel mult 3 luni.
Lucrarile sedintelor se desfasoara în limba româna. În consiliile în care consilierii apartinând unei minoritati nationale reprezinta cel putin o treime din total, la sedintele de consiliu se poate folosi si limba materna. În acest caz, prin grija primarulului se va asigura traducerea în limba româna, însa documentele sedintelor se întocmesc doar în limba româna. Dezbaterile din cadrul sedintelor si modul în care fiecare consilier si-a exercitat votul se consemneaza într-un proces verbal, semnat de consilierul care conduce sedinta si de catre secretarul unitatii administrativ teritoriale. Consilierul care conduce sedinta si secretarul unitatii administrativ teritoriale îsi asuma, prin semnatura, veridicitatea celor consemnate în procesul-verbal de sedinta.
Sedintele consiliului local sunt publice, însa consilierii pot decide cu majoritate de voturi ca sedintele sa se desfasoare cu usile închise. Sunt discutate în sedinta publica problemele privind bugetul local, administra domeniului public si privat al unitatii administrativ teritoriale, participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala sau de cooperare transfrontaliera, organizare si dezvoltare urbanistica a localitatilor si amenajarii teritoriului, asocierea sau cooperarea cu alte autoritati publice, organizatii neguvernamentale române si straine. Primarul poate propune consultarea cetatenilor prin referendum, în conditiile legii, în legatura cu aceste probleme.
De asemenea, este obligatorie prezentarea de catre secretar, consilierilor, în timp util, înaintea fiecarei sedinte, a procesului verbal al sedintei anterioare si supunerea lui spre aprobare. Consilierii au dreptul ca în cadrul sedintei sa conteste continutul procesului verbal si sa solicite mentionarea exacta a opiniilor exprimate în sedinta anterioara. Se impune, de asemenea, pastrarea tuturor documentelor sedintelor consiliului local în dosare (separate pentru fiecare sedinta). Continutul dosarului si al proceselor verbale va fi numerotat, semnat si sigilat de presedintele de sedinta, de catre secretar, dupa aprobarea procesului-verbal.
Urmare a dezbaterilor din sedinte, în exercitarea atributiilor ce–i revin, consiliul adopta hotarâri, cu votul majoritatii membrilor prezenti, cu exceptia cazurilor în care legea sau regulamentul de organizare si functionare al consiliilor locale cere o alta majoritate. În caz de paritate de voturi, dezbaterile se reiau în sedinta urmatoare.
Hotarârile care se adopta cu votul a cel putin doua treimi din numarul consilierilor în functie vizeaza:
· administrarea domeniului public si privat al comunei sau orasului;
· contractarea de împrumuturi în conditiile legii;
· amenajarea teritoriului, organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor;
· participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala si de cooperare transfrontaliera;
· asocierea sau cooperarea cu alte autoritati publice, cu organizatii neguvernamentale, cu persoane juridice române sau straine.
Hotarârile care se adopta cu votul majoritatii consilierilor în functie se refera la:
· bugetul local;
· stabilirea de impozite si taxe locale, etc.
Daca în 2 sedinte consecutive care au loc la interval de cel mult 7 zile, bugetul local nu poate fi adoptat, activitatea se va desfasura pe baza bugetului anului precedent pâna la adoptarea noului buget.
Hotarârea privind bugetul trebuie adoptata în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a legii bugetului de stat.
Consiliul poate stabili ca unele hotarâri sa fie luate prin vot secret. Hotarârile cu privire la persoane cu caracter individual, vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
Proiectele de hotarâri pot fi propuse de catre consilieri sau de catre primar. Redactarea proiectelor de hotarâri se face de catre cei care le propun, cu sprijinul secretarului si al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al autoritatii administratiei publice locale.
Proiectele de hotarâri vor fi avizate întotdeauna de secretar, care-si asuma raspunderea pentru legalitatea acestora. Secretarul asigura, totodata, pregatirea documentelor supuse dezbaterii consiliului local.
Hotarârile consiliului se semneaza de catre presedintele de sedinta, se contrasemneaza de secretar pentru legalitate si se comunica primarului. Daca presedintele de sedinta lipseste sau refuza sa semneze, hotarârea se semneaza de catre 3-5 consilieri.
Daca secretarul considera ca hotarârea este ilegala sau depaseste atributiile consiliului local, nu o va contrasemna în maxim 3 zile de la data adoptarii. În aceasta situatie, secretarul va expune consiliului local opinia sa motivata în procesul-verbal al sedintei. Comunicarile se fac în scris, însotite de eventualele obiectii referitoare la legalitate si va fi înregistrata într-un registru special.
Hotarârile cu caracter normativ devin obligatorii si produc efecte începând cu data aducerii la cunostinta publica, iar cele individuale, de la data comunicarii lor. Aducerea la cunostinta publica a hotarârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect, prin:
· afisare în toate asezarile comunei (orasului), în locuri bine stabilite;
· presa locala;
· adunari cetatenesti, etc.
În unitatile administrativ-teritoriale în care cetatenii apartinând unei minoritatilor nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor, hotarârile se vor face publice si în limba materna a cetatenilor apartinând minoritatii respective.
În exercitarea mandatului, consilierii sunt în serviciul colectivitatilor locale, fiind ocrotiti de lege. Consilierii raspund solidar pentru activitatea consiliului local, din care fac parte sau, dupa caz în nume propriu, pentru activitatea desfasurata în exercitarea mandatului precum si pentru hotarârile pe care le-au votat.
La lucrarile consiliului local pot participa, fara drept de vot, prefectul, presedintele consiliului judetean, reprezentantii acestora, parlamentari, membri ai Guvernului, precum si persoane interesate invitate de catre primar.
Cetatenii satelor si catunelor care nu au consilieri alesi în consiliile locale vor fi reprezentati la sedinte de catre un delegat satesc, ales pentru perioada unui mandat, de catre adunarea sateasca (constituita din câte un reprezentant din fiecare familie), desfasurata în prezenta primarului sau a viceprimarului; ei vor fi invitati, în mod obligatoriu, la sedintele consiliului local la care se discuta problemele satelor respective, votul lor având, însa, un caracter consultativ. Delegatul satesc primeste o indemnizatie de sedinta si are dreptul la decontarea cheltuielilor efectuate în îndeplinirea mandatului sau.
În cadrul consiliilor locale se organizeaza si functioneaza comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate:
· buget–finante;
· amenajarea teritoriului si urbanism;
· sanatate, cultura, învatamânt;
· munca si protectie sociala;
· administratie publica;
· drepturile omului, culte si probleme ale minoritatilor, juridic;
· relatii cu cetatenii etc.
Comisiile de specialitate avizeaza proiectele de hotarâri din domeniul lor de activitate. Consiliile locale pot organiza, din initiativa lor sau a primarului, comisii speciale de analiza si verificare, pe perioada determinata. Componenta comisiei, obiectivele si perioada activitatii se stabilesc prin hotarâre a consiliului local.
Referitor la comisiile pe domenii de specialitate, se fac urmatoarele precizari:
a) au ca membri numai consilieri;
b) îsi aleg un presedinte si un secretar;
c) lucreaza în plen si iau hotarâri cu votul majoritatii membrilor;
d) în cadrul sedintelor, se încheie procese–verbale si se întocmesc rapoarte, cu propuneri motivate privind admiterea (sau respingerea) proiectului de hotarâre (sau a actului) examinat.
Schematic, traseul unei hotarâri, de la momentul initierii proiectului si pâna la punerea în aplicare, este urmatorul:
Organizarea, functionarea si atributiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin regulamentul de organizare si functionare a consiliului local.
În anexa sunt prezentate principalele actiuni si hotarâri ale consiliului local si rolul consilierilor în realizarea lor.
Consiliul local se dizolva de drept în situatiile în care:
· nu se întruneste timp de 3 luni consecutiv;
· nu a fost adoptata, în trei sedinte ordinare consecutive, nici o hotarâre;
· numarul consilierilor se reduce sub jumatate plus unu si nu exista posibilitatea completarii lui prin supleanti.
· într-un interval de 6 luni, cel putin 3 hotarâri au fost anulate de instanta de contencios administrativ, ramasa prin hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila
În cazurile prezentate la literele a, b si c, consiliile locale sunt dizolvate de drept. Dizolvarea de drept a consiliului local se comunica de catre primar prefectului care, prin ordin, ia act de dizolvarea consiliului si propune Guvernului organizarea de noi alegeri.
Ordinul prefectului poate fi atacat de consilieri în instanta de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, sau de la luarea la cunostinta. Instanta de contencios administrativ se va pronunta în termen de 30 de zile. Introducerea actiunii suspenda executarea masurii de dizolvare, fara a mai fi efectuata procedura prealabila. Hotarârea instantei este definitiva si irevocabila.
Data pentru alegerea noului consiliu local se stabileste de catre Guvern, pe baza propunerii prefectului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 10 zile prevazut pentru contestarea ordinului de dizolvare sau, dupa caz, de la ramânerea definitiva si irevocabila a hotarârii instantei de contencios administrativ, prin care s-a respins actiunea împotriva ordinului prefectului.
În cazul în care dizolvarea are loc datorita motivelor expuse la litera d, dizolvarea se face prin hotarâre a Guvernului, la propunerea motivata a prefectului, bazata pe hotarârile judecatoresti definitive si irevocabile
Hotarârile de dizolvare pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, de oricare dintre consilieri, în termen de 10 zile de la data publicarii hotarârii în Monitorul Oficial. Primarul, viceprimarul sau secretarul, în absenta acestora, vor rezolva problemele curente ale comunei sau orasului, potrivit competentelor si atributiilor ce la revin( potrivit legii, pâna la constituirea noului consiliu local).
Conform art.68 din Legea nr.215/2001, primarul are urmatoarele atributiuni principale:
· asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea în aplicare a hotarârilor si ordonantelor Guvernului, a legilor, a decretelor presedintelui României, acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si instructiunilor cu caracter normativ ale ministrilor si ale celorlalti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale si a hotarârilor Consiliilor judetene;
· asigura executarea hotarârilor consiliului local, iar în cazul în care apreciaza ca hotarârea este ilegala, în termen de 3 zile de la adoptare sesizeaza prefectul;
· propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotarârii consiliului local ia masurii pentru organizarea acestei consultari, în conditiile legii;
· prezinta consiliului, anual sau ori de câte ori este necesar, informari privind starea economica si sociala a comunei sau a orasului, în concordanta cu atributiile ce revin autoritatilor administratiei publice locale, precum si informari asupra modului de aducere la îndeplinire a hotarârilor consiliului local;
· întocmeste proiectul bugetului local si al contului de încheiere a exercitiului bugetar si le supune sub aprobare Consiliului local;
· exercita functia de ordonator principal de credite;
· verifica, din oficiu sau la cerere, încasarea si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunica consiliului local cele constatate;
· ia masuri, împreuna cu organele de specializate ale statului, pentru prevenirea si limitarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor si epidemiilor sau epizootiilor. În acest scop, poate mobiliza populatia agentii economici si institutiile publice din oras sau comuna, acestea fiind obligate sa execute masurile stabilite în planurile de protectie si interventie elaborate pe tipuri de dezastre;
· asigura ordinea publica si linistea locuitorilor, prin intermediul politiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor si unitatilor de protectie civila, organelor de ordine, care au obligatia sa raspunda solicitarilor primarului în conditiile legii;
· supravegheaza si îndruma activitatea gardienilor publici conform angajamentelor contractuale;
· ia masurile prevazute de lege cu privire la desfasurarea adunarilor publice;
· ia masuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor sau a altor manifestari publice care contravin ordinii publice si bunelor moravuri sau atenteaza la ordinea si linistea publica;
· controleaza igiena si salubritatea localurilor publice si produselor alimentare puse în vânzare pentru populatie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
· ia masuri pentru combaterea si prevenirea pericolelor provocate de animale, în conditiile legii;
· Ia masuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitatii si îl supune aprobarii consiliului local; asigura respectarea planului urbanistic general, precum si ale planurilor urbanistice zonale si de detalii;
· asigura repartizarea locuintelor sociale pe baza hotarârilor consiliului local;
· asigura întretinerea si reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a orasului instalarea semnelor de circulatie pentru desfasurarea normala a traficului rutier si pietonal pe drumurile proprietate a comunei sau a orasului;
· exercita controlul asupra activitatilor din târguri, piete oboare, locuri si parcuri de distractii si ia masuri pentru buna functionare a acestora;
· conduce serviciile publice locale,
. asigura functionarea serviciilor de stare civila si de autoritate tutelara, supravegheaza realizarea masurilor de asistenta si ajutor social;
· îndeplineste functia de ofiter de stare civila;
· emite acorduri, avize si autorizatii date în competenta sa prin lege;
· propune consiliului local spre aprobare: organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul de functionare si organizare a aparatului propriu de specialitate;
· numeste si elibereaza din functie în conditiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autoritatilor publice locale, cu exceptia secretarului; propune consiliului local numirea si eliberarea din functie în conditiile legii; a conducatorilor regiilor autonome, a institutiilor si serviciilor publice de interes local;
· raspunde de inventarierea si administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat al comunelor sau al orasului;
· organizeaza evidenta lucrarilor de constructii din localitate si pune la dispozitie autoritatilor administratiei publice centrale rezultatele acestor evidente;
· ia masuri pentru controlul depozitarii deseurilor menajere, industriale, asigura igienizarea malurilor, cursurilor de apa din raza localitatii, precum si pentru decolmatarea vailor locale si a podetelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari;
· alte atributii prevazute de lege sau de alte acte normative, precum si de însarcinari date de consiliile locale.
Primarul deleaga viceprimarului sau, dupa caz, viceprimarilor, prin dispozitie emisa în cel mult 30 de zile de la validare, exercitarea urmatoarelor atributii:
· îndruma si supravegheaza activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;
· controleaza igiena si salubritatea localurilor publice si produselor alimentare puse în vânzare pentru populatie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
· asigura repartizarea locuintelor sociale pe baza hotarârii consiliului local;
· exercita controlul asupra activitatilor din târguri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractie si ia masuri pentru buna functionare a acestora;
· raspunde de inventarierea si administrarea bunurilor care apartin domeniului public si domeniului privat al comunei sau al orasului;
· organizeaza evidenta lucrarilor de constructii din localitate si pune la dispozitie autoritatilor administratiei publice centrale rezultatele acestor evidente;
· ia masuri pentru controlul depozitarii deseurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizarii malurilor cursurilor de apa din raza comunei sau orasului, precum si pentru decolmatarea vailor locale si podetelor, pentru asigurarea scurgerii apelor mari;
Primarul participa, în mod obligatoriu, la sedintele Consiliului local. În exercitarea atributiilor ce-i revin, primarul emite dispozitii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai dupa ce sunt aduse la cunostinta publica sau dupa ce au fost comunicate persoanelor interesate.
Conform art.85 din Legea nr.215/2001, secretarul îndeplineste, în conditiile legii, urmatoarele atributiuni principale:
· participa în mod obligatoriu la sedintele consiliului local;
· coordoneaza compartimentele si activitatile cu caracter juridic de stare civila, autoritate tutelara si asistenta sociala din cadrul aparatului propriu de specialitate ale Consiliului local;
· avizeaza proiectele de hotarâri ale consiliului local, asumându–si raspunderea pentru legalitatea acestora prin contrasemnare;
· avizeaza pentru legalitate dispozitiile primarului;
· urmareste rezolvarea corespondentei termenul legal;
· asigura efectuarea lucrarilor de secretariat si îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local;
· pregateste lucrarile supuse dezbaterii consiliului local;
· asigura comunicarea catre autoritatile, institutiile si persoanele interesate a actelor emise de consiliul local sau primar, în termen de cel mult 10 zile, daca legea nu prevede altfel;
· asigura aducerea la cunostinta publica a hotarârilor si dispozitiilor cu caracter normativ;
· elibereaza extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor cu caracter secret, stabilit potrivit legii;
· legalizeaza semnaturi de pe înscrisurile prezentate de parti si confirma autenticitatea copiilor cu actele originale. .
Fiecare comuna, oras, subdiviziune administrativ teritoriala are un secretar care este functionar public de conducere, cu studii superioare, juridice sau administrative. Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic, nu poate fi sot, sotie sau ruda de gradul I cu primarul sau viceprimarul. Functia de secretar se ocupa prin examen sau concurs. Concursul sau examenul se organizeaza de primar, potrivit legii. Eliberarea din functie, precum si sanctionarea se fac de catre prefect, numai la propunerea consiliului local, adoptat cu votul a 2/3 din numarul consilierilor în functie.
Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala sunt:
· consiliile locale – ca autoritati deliberative;
· primarii – ca autoritati executive.
Consiliile locale si primarii functioneaza ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune sau orase în conditiile prevazute de lege.
Potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 215/2001, administratia publica în unitatile administrativ–teritoriale se întemeiaza pe urmatoarele principii:
· autonomia locala;
· descentralizarea serviciilor publice;
· eligibilitatea autoritatilor administratiei publice locale;
· legalitatii;
· consultare larga a cetatenilor în problemele locale de interes deosebit.
Potrivit legii nr. 215/2001 prin autonomie locala se întelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, în numele si în interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, în conditiile legii.
Colectivitatea (comunitatea) locala reprezinta totalitatea cetatenilor din unitatea administrativ–teritoriala.
Primarul este seful administratiei publice locale si raspunde în fata consiliului local de buna functionare a acesteia.
Primarul reprezinta comuna în relatiile cu persoanele fizice sau juridice din tara sau strainatate, precum si în justitie.
Serviciile publice ale comunei sau orasului se înfiinteaza si se organizeaza de catre consiliul local pe principalele domenii de activitate, potrivit specificului si nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale si în limita mijloacelor financiare de care dispune.
Serviciile publice locale sunt activitati ale administratiei publice locale, organizate în vederea satisfacerii continue a unor nevoi (sau interese) specifice colectivitatii locale.
Principalele trasaturi ale serviciilor publice locale:
· sunt activitati permanente, cu un pronuntat caracter de prestatie, competenta de organizare revenind, prin lege, numai consiliului local;
· se pot organiza numai în principalele domenii de activitate locala;
· crearea lor presupune existenta unor nevoi si interese specifice colectivitatilor locale;
· organizarea lor este realizata numai în conditiile si în limita mijloacelor financiare existente; ea se realizeaza numai în conformitate cu prevederile legale din domeniul respectiv.
Principalele servicii publice locale vizeaza:
· gospodaria comunala si locativa (alimentare cu apa, canalizare, termoficare, locuinte, etc) în conformitate cu Legea 326/2001 privind gospodarirea comunala;
· drumurile locale;
· pasunile;
· pietele;
· ordinea si paza;
· transporturile de persoane;
· cultura (camine culturale, biblioteci etc.);
· efectuarea de lucrari agricole si închirierea utilajelor agricole;
· închirierea spatiilor cu alta destinatie decât cea de locuinta, etc.
În prezent, se impune necesitatea organizarii de noi servicii publice, de prestari în constructii, pentru realizarea lucrarilor de reparatii, de întretinere în regie proprie (la scoala, dispensar, cladirea primariei, etc), cu economii importante la buget.
Consiliul local, la propunerea primarului, aproba organigrama, numarul de personal, regulamentul de organizare si functionare a serviciilor publice, precum si numirea si eliberarea din functie a conducatorilor acestora.
La nivelul consiliilor locale, se organizeaza si functioneaza un aparat propriu, care are compartimente functionale corespunzatoare unor nevoi (sau interese), cum ar fi: starea civila, autoritatea tutelara, secretariat–administratie, financiar–contabil (buget, finante, contabilitate), tehnic (urbanism, amenajarea teritoriului), asistenta sociala, agricol, etc.
Numirea si eliberarea din functie a personalului din aparatul propriu al consiliului local, cu exceptia secretarului, se face de catre primar, în conditiile legii.
Conditiile privind numirea, angajarea, promovarea, sanctionarea si eliberarea din functie, drepturile si obligatiile personalului din serviciile publice locale, precum si ale personalului din aparatul propriu al consiliului local, sunt stabilite prin legi si regulamente.
Primarul, viceprimarul si secretarul comunei sau a orasului împreuna cu aparatul propriu al consiliului local, constituie o structura functionala cu activitate permanenta – Primaria – care aduce la îndeplinire hotarârile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionând problemele curente ale colectivitatii locale.
Primaria este institutia publica cu activitate permanenta, care asigura îndeplinirea efectiva a hotarârilor consiliului local si care solutioneaza problemele curente ale colectivitatilor locale respective.
Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice judetene.
Principalele atributii ale consiliului judetean sunt urmatoarele:
· a) alege din rândul consilierilor un presedinte si 2 vicepresedinti;
· b) aproba, la propunerea presedintelui, regulamentul de organizare si functionare a consiliului judetean, numarul de personal în limitele normelor legale, organigrama, statul de functii, regulamentul de organizare si functionare al aparatului propriu de specialitate, a institutiilor si serviciilor publice precum si a regiilor autonome de interes judetean;
· c) adopta strategii, prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala a judetului, sau a unor zone din judet pe baza propunerilor primite de la consiliile locale, dispune, aproba si urmareste împreuna cu autoritatile administratiei publice locale, comunale si orasenesti interesate, masurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;
· d) coordoneaza activitatea con–siliilor locale, în vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean;
. e) adopta bugetul propriu al judetului, împrumuturile, virarile de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aproba contul de încheiere a exercitiului bugetar stabileste impozite si taxe, precum si taxe speciale, în conditiile legii; hotaraste repartizarea catre administratia publica locala, a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse, în conditiile legii;
· f) administreaza domeniul public si domeniul privat al judetului.;
· g) hotaraste darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a judetului sau, dupa caz, a serviciilor publice de interes judetean, în conditiile legii; hotaraste cu privire la vânzarea, concesionarea si închirierea bunurilor proprietate privata a judetului, în conditiile legii;
· h) hotaraste înfiintarea de institutii publice si de servicii publice de interes judetean, în conditiile legii, numeste si elibereaza din functie, în conditiile legii, conducatorii institutiilor si serviciilor publice pe care le-a înfiintat si le aplica, daca este cazul, sanctiuni disciplinare, în conditiile legii;
· i) hotaraste asupra reorganizarii regiilor autonome de interes judetean; exercita în numele unitatii administrativ-teritoriale toate drepturile actionarului la societatile comerciale pe care le-a înfiintat; hotaraste asupra privatizarii acestor societati comerciale;
· j) stabileste pe baza consultarii autoritatilor administratiei publice locale comunale si orasenesti, proiecte de organizare si amenajare a teritoriului judetului, precum si de dezvoltare urbanistica generala a judetului si a unitatilor administrativ-teritoriale componente; urmareste modul de realizare a acestora în cooperare cu autoritatile administratiei publice locale comunale si orasenesti implicate;
· k) aproba construirea, întretinerea si modernizarea drumurilor, podurilor,
precum si a întregii infrastructuri apartinând cailor de comunicatii de interes judetean; acorda sprijin si asistenta tehnica de specialitate autoritatilor administratiei publice locale comunale si orasenesti pentru construirea, întretinerea si modernizarea drumurilor comunale si orasenesti; în acest sens consiliul judetean poate înfiinta servicii publice specializate
· l) aproba documentatiile tehnico-economice pentru lucrarile de investitii de
interes judetean, în limitele si în conditiile legii;
· m) asigura, potrivit competentelor sale, conditiile materiale si financiare necesare în vederea unei bune functionari a institutiilor de cultura, a institutiilor si serviciilor publice de educatie, ocrotire sociala si asistenta sociala, a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa, precum si a altor activitati în conditiile legii;
· n) asigura sprijin financiar pentru actiuni culturale sau desfasurate de culte religioase, precum si pentru activitati educativ-stiintifice si sportive;
· o) înfiinteaza institutii sociale si culturale, precum si pentru protectia drepturilor copilului si asigura buna lor functionare, prin alocarea fondurilor necesare;
· p) analizeaza propunerile facute de autoritatile administratiei publice locale comunale si orasenesti, în vederea elaborarii de prognoze si programe de dezvoltare economico-sociala sau pentru refacerea si protectia mediului înconjurator;
· q) atribuie, în conditiile legii, denumiri de obiective de interes judetean;
· r) hotaraste, în conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autoritati ale administratiei publice locale din tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si internationale a autoritatilor administratiei publice locale, în vederea promovarii unor interese comune;
· s) hotaraste, în conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau straine, cu organizatii neguvernamentale si cu alti parteneri sociali, în vederea finantarii si realizarii în comun a unor actiuni, lucrari servicii sau proiecte de interes public judetean;
· t) hotaraste, în conditiile legii, asocierea cu consiliile locale, pentru realizarea unor obiective de interes comun, scop în care, poate înfiinta împreuna cu aceste institutii publice, societati comerciale si servicii publice;
· u) coordoneaza activitatile Corpului gardienilor publici, în conditiile legii;
Coordonarea consiliilor locale trebuie înteleasa în sensul de “armonizare”, de implicare a consiliului judetean în gestionarea intereselor comune ale locuitorilor judetului, punându–le de acord si asigurând realizarea unor activitati conjugate.
Din aceasta perspectiva, sunt de interes judetean urmatoarele activitati:
· aprobarea, formarea, administrarea si executia bugetului judetean;
· administrarea domeniului public si privat al judetului;
· stabilirea si colectarea impozitelor si taxelor judetene;
· controlul gestiunii judetene;
· sprijinirea functionarii serviciilor publice comunale si orasenesti;
· amenajarea teritoriului si dezvoltarea urbanistica a localitatilor;
· asigurarea protectiei si asistentei copiilor aflati în dificultate.
Raporturile dintre administratia publica judeteana si cea locala au la baza principiile autonomiei, legalitatii si colaborarii în rezolvarea problemelor comune.
Autonomia locala presupune dreptul recunoscut si garantat al colectivitatii de a hotarî – în limitele competentelor legal stabilite – cu privire la solutionarea problemelor care intereseaza membrii acesteia. Autonomia locala, ca principiu, nu înseamna manifestarea autoritatilor în afara cadrului legal existent.
Autonomia locala presupune respectarea urmatoarelor reguli:
· manifestarea în limitele competentei materiale si teritoriale;
· respectul fata de lege si interesul national;
· respectul fata de interesele altor colectivitati locale (judetului);
· corelarea eforturilor si a responsabilitatilor proprii, cu cele judetene si nationale.
Legalitatea, ca principiu, impune:
· respectarea stricta si neconditionata, de catre toti participantii la viata sociala locala, a Constitutiei, a legilor si a actelor administrative emise în baza acestora;
· imposibilitatea legala de exercitare a controlului de legalitate sau de oportunitate a autoritatii judetene asupra celei locale, si invers.
Colaborarea dintre cele doua autoritati, locala si judeteana, este impusa de:
· interesul comun în gestionarea intereselor colectivitatilor locale;
· atributiile consiliului judetean de coordonare a activitatii consiliilor locale, în scopul realizarii serviciilor publice de interes judetean;
· obligatia de informare reciproca si adoptarea de masuri concordante cu interesul major comun (obligatii si drepturi corelative).
În relatiile dintre administratia publica locala si cea judeteana nu exista raporturi de subordonare.
Comisia consultativa se organizeaza în fiecare judet si este formata din prefect si presedintele consiliului judetean; subprefect si vicepresedintii consiliului judetean; secretarul general al prefecturii si secretarul general al consiliului judetean; primarul municipiului capitala de judet, viceprimarii si secretarul general; primarii oraselor si a comunelor; sefii serviciilor publice descentralizate; sefii compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliilor judetene; conducatori regiilor autonome de interes în judet; conducatori sucursalelor regiilor autonome de interes national si ai societatilor nationale din judet, precum si conducatori altor structuri organizate din judet. La lucrari pot fi invitate si alte persoane a caror prezenta este considerata necesara.
Comisia consultativa poate fi convocata de catre prefect si de catre presedintele consiliului judetean, o data la doua luni sau de câte ori este nevoie. Lucrarile sunt conduse prin rotatie de catre prefect si de presedintele consiliului judetean.
Secretariatul este asigurat de 2 functionari din aparatul propriu al prefecturii si de 2 functionari din aparatul propriu al consiliului judetean. Comisia dezbate si îsi însuseste prin consens programul anual orientativ de dezvoltare economica si sociala a judetului. În cadrul reuniunilor pot fi convenite si alte actiuni ce urmeaza sa fie întreprinse în judet.
Pentru dezbaterea unor solutii operative si pentru informarea reciproca cu privire la principalele actiuni ce urmeaza sa se desfasoare în judet se convoaca în judet un comitet operativ-consultativ, format din prefect si presedintele consiliului judetean, subprefect si vicepresedintii consiliului judetean, secretarul general al prefecturii, secretarul general al judetului si primarul municipiului resedinta de judet.. Comitetul operativ-consultativ se întâlneste saptamânal si este condus prin rotatie de prefect si presedintele consiliului judetean. Se hotaraste de comun acord initierea unor proiecte de interes pentru judet.
CONSILIERUL LOCAL
Consilierii locali sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. În acest fel, se asigura fiecarui cetatean cu drept de vot, indiferent de sex, religie, profesie, apartenenta politica etc, posibilitatea de a opta pentru unul din candidatii propusi de formatiunile politice sau pentru cei independenti.
Din pacate, actualul sistem – al candidatilor propusi de partide pe liste electorale – diminueaza, într-un fel, caracterul de “direct”, fiind vorba de optiunea pentru o anume formatiune (si, implicit, pentru persoanele incluse pe lista acesteia), nu pentru o anume persoana. De aceea, exista destule voci care sustin cu tarie trecerea la votul uninominal, mai ales la nivel local, unde cetatenii îi cunosc bine pe posibilii candidati, dându–le votul în deplina cunostinta de cauza.
Astfel, se apreciaza ca, prin alegerea consilierilor pe listele propuse de partide, se grupeaza optiunile alegatorilor în jurul unui partid, dar se restrânge democratia participativa, reducându–se si responsabilitatea celui ales fata de alegatorii sai.
Pentru ca o persoana sa fie aleasa într–o functie publica sau o autoritate a administratiei publice, trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii impuse de lege, astfel încât posibilitatea de a deveni consilier reprezinta o vocatie.
Conditiile impuse pentru alegerea unui consilier pot fi grupate în:
· Incapacitati;
· Incompatibilitati;
· Interdictii.
Incapacitatile presupun limitari ale capacitatii de exercitiu a persoanelor fizice, limitari legate de conditiile de eligibilitate stabilite prin legea alegerilor locale, care prevede ca pot candida doar persoanele care:
· au cetatenie româna;
· au împlinit vârsta de 23 ani, inclusiv în timpul alegerilor;
· au domiciliul pe teritoriul unitatii administrativ–teritoriale în care urmeaza sa fie alese.
Prima “incapacitate” este specifica, de altfel, tuturor statelor democratice, unde se interzice alegerea în functii de autoritate publica a persoanelor cu alta cetatenie.
Referitor la domiciliu, restrictiile în privinta consilierilor locali sunt clare, justificarea fiind legata de necesitatea cunoasterii problemelor comunitatii respective, a specificului asezarii în care traieste electoratul. Aceste restrictii dispar la alegerile parlamentare, în care problematica abordata de posibilii alesi ai electoratului are un grad de generalitate mult sporit, ceea ce permite si candidaturi ale unor candidati din alte zone.
În ceea ce priveste vârsta, desi persoana devine majora la împlinirea vârstei de 18 ani, când dobândeste si capacitatea deplina de exercitiu, legiuitorul apreciaza ca la aceasta vârsta majoritatea tinerilor îsi continua studiile sau se afla în executarea unor obligatii militare, motive care îl împiedica, practic, sa–si exercite mandatul. În considerarea acestor aspecte, s–a stabilit ca poate candida, si respectiv poate fi ales în functia de consilier, doar persoana care a împlinit vârsta de 23 ani.
În conditiile aparitiei unui caz de incapacitate, alegerea este lovita de nulitate absoluta.
Incompatibilitatile au în vedere dreptul unei persoane de a îndeplini doar o singura functie de autoritate publica. Din acest punct de vedere, functia de consilier este incompatibila cu urmatoarele calitati:
· Prefect si subprefect – sunt autoritati numite de guvern, având atributii cu caracter imperativ;
· Functionar în aparatul propriu al administratiilor publice locale si centrale, al consiliului judetean, prefectului, serviciului public de interes local sau judetean al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte autoritati ale administratiei publice locale; aceasta ipostaza i– ar limita libertatea de actiune, subordonarea sa fiind doar politica si fata de electorat, nu si fata de functiile de autoritate din primarie sau prefectura;
· Conducator al unei regii autonome sau al unui serviciu public de specialitate din cadrul consiliului local. Aceasta ipostaza prezinta incompatibilitati mai putin evidente, deoarece un director – care ar face parte si din consiliu – ar putea sa se adreseze si direct autoritatii deliberative, prezentând problemele institutiei, propunând solutii sau solicitând sprijinul în
chestiuni de interes general, motiv pentru care aceasta incompatibilitate este destul de controversata;
· Functia de manager sau membru în consiliile de administratie al regiilor autonome sau de conducator al societatilor comerciale înfiintate de consiliile locale si judetene;
· Primar – este o functie executiva, în timp ce activitatea de consilier este una deliberativa;
· Deputat, senator, membru al guvernului, consilier prezidential sau alte functii asimilate acestora – fiecare din ele cu un anumit grad de incompatibilitate; caci, de pilda, nimic nu–l împiedica pe un consilier prezidential sa cunoasca nemijlocit, de la nivel de consiliu local, problemele administratiei publice.
Dupa validarea mandatului, în cazul în care intervine una dintre situatiile de incompatibilitati enumerate anterior, cel în cauza trebuie sa opteze în termen de 10 zile. Daca acesta nu si-a exprimat optiunea pentru calitatea de consilier în termenul stabilit, în urmatoarea sedinta de consiliu, presedintele de sedinta va supune validarii mandatul supleantului acestuia de pe lista partidului, aliantei politice sau aliantei electorale, dupa caz.
Interdictiile apar pentru anumite categorii de functionari publici. Astfel, prin legile proprii (specifice) de organizare ale diferitelor institutii, acestora li se interzice participarea la activitati politice – magistrati, militari activi, cadre de politie, etc. (se are în vedere faptul ca respectivele persoane nu pot face parte dintr-un partid, care sa le includa pe listele de candidati). Aceasta interdictie nu ar trebui, însa, sa se aplice în cazul candidatilor independenti.
Cu toate acestea, prin diverse legi de organizare interna a unor institutii, se evita acest lucru, punând eventualii doritori în situatia aplicarii principiului incapacitatii speciale. De asemenea, consilierii locali nu pot avea afaceri cu firme în care ei sau familiile lor sunt implicati. În acest scop sunt obligati sa îsi declare averile(declaratia pe avere).
Fiecare consilier este validat prin votul consiliului local, concretizat printr–o hotarâre adoptata de majoritatea membrilor consiliului, prezenti la sedinta respectiva.
Pentru validarea mandatelor, se alege prin vot deschis dintre membrii consiliilor locale, pentru întreaga durata a mandatului, o comisie de validare alcatuita din 3-5 consilieri.
Comisia de validare examineaza legalitatea alegerilor pentru fiecare consilier în parte si propune consiliului local validarea sau invalidarea mandatelor. Invalidarea alegerii unui consilier poate fi propusa doar în cazul în care se constata încalcarea conditiilor de eligibilitate sau în cazul în care alegerea consilierilor s-a facut prin frauda electorala, asa cum este reglementata de legea privind alegerile locale.
Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul deschis al majoritatii consilierilor prezenti la sedinta, în ordine alfabetica, iar persoana al carei mandat este supus validarii sau invalidarii nu participa la vot.
În termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor trebuie sa se constituie consiliile locale. Prefectul convoaca consilierii declarati alesi, pentru sedinta de constituire, la care pot participa: prefectul, primarul. În cazul în care participa 2/3 din numarul consilierilor alesi, sedinta se considera legal constituita. Daca nu se poate asigura aceasta majoritate, la convocarea prefectului se va organiza o alta sedinta, în aceleasi conditii în 3 zile. În cazul în care nu sunt întrunite conditiile nici la a doua sedinta, se va organiza alta în aceleasi conditii.
În situatia în care consiliul local nu se poate reuni nici la ultima convocare datorita absentei, fara motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante, prin ordin, locurile consilierilor alesi care au lipsit nemotivat de la cele trei convocari anterioare, daca acestia nu pot fi înlocuiti de supleantii înscrisi pe listele de candidati respective, organizându-se alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în conditiile legii privind alegerile locale.
Cel mai vârstnic consilier, asistat de 2 dintre cei mai tineri, conduce lucrarile sedintei de constituire. Dupa validarea mandatelor si depunerea juramântului de catre cel putin 2/3 din numarul total, consilierul care a condus sedinta declara consiliul local legal constituit.
Consiliul local este legal constituit daca sunt validati 2/3 din numarul total de consilieri prevazut de lege.
Invalidarea mandatului se face în urmatoarele cazuri:
· În cazul constatarii unor incompatibilitati – consilierul poate renunta, prin declaratie scrisa, la una din functii, chiar în timpul sedintei de validare
· În cazul în care s-au încalcat conditiile de eligibilitate – daca, de pilda, unele conditii nu erau îndeplinite la data alegerii, dar s–au îndeplinit pâna în momentul validarii–trebuie luata în calcul solutia nulitatii relative, acceptându-se validarea mandatului;
· Alegerea consilierului s–a facut prin frauda electorala, constatata si validata de Biroul Electoral Central – caz în care nu se mai pune problema validarii consilierului, ci a altei persoane; întrucât alegerea prin frauda este un act nul absolut, care nu poate produce efecte juridice, persoana în cauza este considerata ca nu a fost aleasa, nepunându – se problema invalidarii (care se aplica doar unei persoane deja alese).
Reprezentând electoratul care l–a ales, consilierul are drept de vot în cadrul consiliului, al comisiilor pe domenii sau în alte forme de activitate. Acest vot are caracter personal, ceea ce presupune si prezenta fizica la locul de exercitare a acestui act de vointa. În aceste conditii, nu se poate aplica principiul delegarii unei alte persoane (chiar consilier fiind) pentru exercitarea votului.
Votul poate fi:
· deschis;
· secret.
Votul deschis se utilizeaza cel mai frecvent, într-una din cele 3 variante: pentru, contra (împotriva) sau abtinere. O forma aparte a votului deschis este votul uninominal. Acesta presupune ca, la apelul secretarului consiliului, consilierul nominalizat sa se pronunte cu voce tare asupra problemei votate. Când este necesar un cvorum pentru aprobarea unui act, în cazul votului uninominal consilierul nu se poate abtine, deoarece ar putea bloca decizia finala, ar însemna ca refuza exercitarea mandatului sau ca nu are nici o opinie fata de problema adusa în discutie. Abtinerea de la vot este obligatorie atunci când consilierul, fie personal, fie prin sot, sotie, afin sau rude pâna la gradul al IV–lea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusa dezbaterii consiliului. În acest fel, se dovedeste ca autoritatea publica serveste numai interesului general.
Exista si cazuri în care, desi nu este vorba de interese patrimoniale se impune abtinerea de la vot, decizie care tine, în primul rând, de codul moral al fiecarui consilier.
Votul secret (exprimat pe buletine de vot) se realizeaza mai ales atunci când este vorba de hotarâri care vizeaza persoane, evitându–se aparitia posibilelor neîntelegeri între cei în cauza si consilierii care nu agreeaza solutia propusa.
Actiunile si activitatea consilierilor sunt dependente, în mare masura, de gradul lor de informare. Cu cât acestia detin mai multe date (elemente) despre problemele cu care se confrunta comunitatea, cu atât vor putea actiona mai bine, în deplina cunostinta de cauza. În acest sens, ei sunt favorizati de lege, care prevede ca primarul, prin intermediul secretarului si al aparatului propriu de specialitate, este obligat sa puna la dispozitie consilierilor, la cererea acestora, informatiile necesare îndeplinirii mandatului, în termen de 20 de zile.
Aceasta solicitare trebuie facuta în scris, prin intermediul secretarului consiliului local, dar, de regula, ea poate fi formulata si verbal, în sedintele de consiliu sau în comisii. Aceasta solicitare se adreseaza, în principiu, primarului, care este seful executivului si care poate dispune furnizarea informatiilor cerute.
Foarte important este si volumul de informatii solicitat (si, respectiv, primit) de catre consilieri. Acesta trebuie sa nu fie prea mare sau plin de informatii nesemnificative, fara relevanta, care fac ca procesul decizional sa fie îngreunat.
Primarul si functionarii din aparatul propriu al consiliului local pot fi atacati în justitie potrivit unei proceduri speciale a contenciosului administrativ, în cazul refuzului de a furniza informatiile solicitate. Prin informatie de interes public se întelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informatiei.
Aceste informatii pot fi transmise în scris sau verbal. În cazul în care conditiile tehnice permit, informatia poate fi transmisa si pe suport electronic.
Sunt considerate informatii de interes public cele cu privire la:
Ø acte normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii sau institutiei publice;
Ø structura organizatorica, atributiile departamentelor, programul de functionare, programul de audiente al autoritatii sau institutiei publice;
Ø numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei publice si ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice;
Ø coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii de Internet;
Ø sursele financiare, bugetul si bilantul contabil;
Ø programele si strategiile proprii;
Ø lista cuprinzând documentele de interes public;
Ø lista cuprinzând categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii;
Ø modalitatile de contestare a deciziei autoritatii sau a institutiei publice, în cazul în care persoana se considera lezata în privinta accesului la informatiile publice;
Sunt exceptate de la accesul liber al cetatenilor categoriile de informatii privind :
Ø informatii din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice;
Ø informatii privind deliberarile autoritatilor, cele care privesc interesele economice si politice ale României;
Ø informatii cu privire la activitati comerciale si financiare, care pot aduce atingere principiului concurentei loiale;
Ø informatii privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare daca pericliteaza rezultatul anchetei, daca se pune în pericol viata, integritatea corporala;
Ø informatii privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate în proces;
Ø informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor.
Multe din problemele care apar în derularea fluxului informational (în ambele sensuri) pot fi evitate prin regulamentele proprii de organizare si functionare a consiliilor locale, care pot prevedea expres modul de acces la informatii si responsabilitatile functionarilor publici.
Refuzul de a furniza informatii nu trebuie confundat cu un raspuns negativ la un proiect de hotarâre sau la un amendament propus spre adoptare. El poate sa însoteasca avizele si rapoartele de specialitate si trebuie bine motivat si însotit, pe cât posibil, de alte propuneri cu privire la rezolvarea problemei. În acest fel, el va fi înteles ca punct de vedere al unui specialist, nu ca un refuz de dragul refuzului; caz în care relatiile viitoare dintre consilieri si functionarii publici nu vor fi afectat
Raspunderea personala este definitorie pentru orice sistem democratic de drept. În acest context, o persoana poate fi trasa la raspundere pentru faptele proprii, si nu pentru faptele altora.
Tipul raspunderii depinde de natura faptei comise – materiala, disciplinara sau penala. Pentru ca o persoana sa fie trasa la raspundere, trebuie îndeplinite, cumulativ, 3 conditii:
· comiterea unei fapte ilicite;
· probarea vinovatiei celui care a comis fapta;
· existenta unei legaturi (relatii) de cauzalitate între vinovatie si fapta comisa.
Potrivit legii administratiei publice locale, consiliile locale nu sunt abilitate sa aplice sanctiuni consilierilor sai. Ele pot declansa, însa, o cercetare prealabila a vinovatiei unui consilier, în vederea tragerii lui la raspundere de catre autoritatile jurisdictionale competente. Astfel, consiliile pot desemna comisii de ancheta, care sa cerceteze faptele comise si sa propuna consiliului luarea unor masuri de ordin procedural, cu privire la cel în cauza.
Sanctiunile asupra unui consilier nu pot fi aplicate înainte de încheierea procedurii cercetarii materiale, civile, administrative sau penale. De altfel, raspunderea consilierului se poate antrena doar dupa ce solutia propusa de autoritatea jurisdictionala ramâne definitiva.
În cazul raspunderii materiale, raportul se stabileste fata de comuna (oras), nu fata de consiliul din care face parte, întrucât acesta nu are personalitate juridica (fapt care este nefiresc si trebuie reglementat, în perspectiva, într-un anumit fel).
Raspunderea solidara este un principiu la care se apeleaza foarte rar, când se face derogare de la principiul raspunderii personale. Ea presupune sanctionarea tuturor membrilor autoritatii publice care au luat parte la vot si au votat pentru adoptarea unei hotarâri care produce efecte ilicite. Asadar, în cazul actelor administrative, raspunderea intervine numai daca acestea au fost votate si doar pentru consilierii care au votat-o conform însemnarilor din procesul verbal de sedinta.
Raspunderea în solidar are anumite puncte neconcludente, întrucât, de pilda, mandatul consilierilor este politic si nu administrativ, iar sanctionarea unui consilier pentru opinia exprimata contravine libertatii de expresie. Totodata, pare deplasat ca o activitate pur politica sa determine o raspundere de alta natura – respectiv civila, administrativa sau penala.
În concluzie, consilierii raspund politic pentru actele si faptele consiliului local, prin votul acordat de electorat si prin acordarea sau retragerea mandatului.
Suspendarea consilierului apare, de asemenea, ca o problema neclara, nu îndeajuns de legal fundamentata. Aceasta deoarece consilierul îndeplineste un mandat si nu este încadrat “la consiliu”, cu un contract de munca, într–o functie. El nu are raporturi de subordonare fata de consiliul din care face parte, iar mandatul sau înceteaza doar daca o sentinta judecatoreasca definitiva îl priveaza de libertate.
Deocamdata, însa, prefectul poate dispune, prin ordin, suspendarea din functie a consilierului – fie la sesizarea instantei, fie a Parchetului – daca s–a pus în miscare actiunea penala si s–a luat masura arestarii preventive. Ceea ce nu este în regula, deoarece actioneaza prezumtia de nevinovatie, care presupune netrecerea la o sanctiune (cum este cazul suspendarii) înainte de dovedirea vinovatiei. În plus, solutionarea în justitie a cazului în cauza poate sa dureze foarte mult, ceea ce îl împiedica pe consilierul respectiv sa–si exercite mandatul. De asemenea, o suspendare înainte de dovedirea vinovatiei poate aduce mari prejudicii imaginii consilierului, care este o persoana publica. În acest fel, pot aparea reactii prompte din partea consilierului, care îi poate ataca în justitie pe cei vinovati, inclusiv pe prefect (având la dispozitie inclusiv dreptul de a ataca ordinul prefectului, la instanta de contencios administrativ).
Atâta timp cât un consiliu functioneaza legal, încetarea mandatului consilierilor alesi intervine la termen, adica la sfârsitul perioadei de 4 ani, durata care poate sa fie mai mare sau mai mica, întrucât activitatea unui consiliu nu înceteaza nu în momentul alegerilor locale, ci în cel al constituirii altui consiliu.
Încetarea mandatului înainte de termen poate avea loc în urmatoarele conditii:
· în cazul decesului, locul consilierului fiind luat de urmatorul candidat de pe lista partidului din care a facut parte decedatul (candidat care va fi validat de catre consiliul local);
· în cazul demisiei, respectiv a renuntarii din proprie vointa (consilierul neavând raporturi contractuale de munca), formulata în scris;
§ în caz de incompatibilitate, în cazul schimbarii domiciliului în alta unitate administrativ–teritoriala, conditia de domiciliu fiind ceruta expres de lege;
· în cazul absentei nemotivate de la 3 sedinte ordinare consecutive ale
consiliului, în cazul imposibilitatii exercitarii mandatului pe o perioada mai mare de sase luni, în masura în care acest lucru se datoreaza consilierului;
· în cazul alegerii prin frauda electorala sau prin încalcarea altor dispozitii ale
legii privind alegerile locale;
· în cazul condamnarii, prin sentinta judecatoreasca ramasa definitiva, la o pedeapsa privativa de libertate (importanta nefiind semnificatia pedepsei, ci imposibilitatea exercitarii mandatului);
· în cazul punerii sub interdictie judecatoreasca pentru debilitate sau alienare mintala (stare care poate apare doar în cazuri cu totul izolate, dupa începerea activitatii de consilier);
· în cazul pierderii drepturilor electorale.
Încetarea mandatului din momentul începerii lui are loc doar daca un consilier refuza sa depuna juramântul, fiind considerat, de drept, demisionat. În fapt, refuzul de a depune juramântul este refuzul de a da curs obligatiei de a servi comunitatea care i–a acordat votul si exprima dreptul de optiune al consilierului, care poate sa se retraga din fata misiunii încredintate de electorat.
Prin încetarea mandatului unui consilier înainte de expirarea termenului, locul devine vacant, urmând ca el sa fie ocupat de candidatul care urmeaza pe lista partidului din care facea parte consilierul al carui mandat a încetat (în masura în care nu si–a schimbat, între timp, optiunea politica), cu reconfirmarea sprijinului partidului care l–a propus pe lista (mandatul fiind eminamente politic, iar lista fiind propusa de partide).
ACTIVITATEA CONSILIERULUI LOCAL
Mandatul de consilier local înseamna onorarea interesului public întrucât, înainte de toate, el este reprezentantul alegatorilor, care i–au acordat votul de încredere. În egala masura, el trebuie sa raspunda si interesului formatiunii politice care l–a desemnat pe listele de candidati.
Cu siguranta, consilierul local trebuie sa puna în prim – plan interesele publice, lucru consimtit si de factorul politic, întrucât nimeni nu–si permite sa piarda votul cetateanului de dragul unor interese de partid, adesea mai putin importante. În aceste conditii, valoarea unui consilier rezida atât din stiinta de a folosi interesul politic în atingerea interesului public, dar si invers, de a sti sa atraga foloase pentru partidul din care face parte, fara a leza, în nici un fel, interesul public.
Pentru a raspunde acestor deziderate, consilierul trebuie sa dovedeasca o buna cunoastere a problemelor de interes general din cadrul comunitatii. Aceasta cunoastere se realizeaza direct si profund, prin contactele permanente, nemijlocite, cu alegatorii si cu organizatiile lor, dar si indirect, prin intermediul presei, al unor comunicate oficiale, al unor rapoarte de specialitate, etc.
Fara îndoiala, este recomandabila culegerea acestor informatii direct de la sursa, prin contact direct, realizat, de preferat, printr–o atitudine activa, prin deplasarea consilierului în mediul în care traiesc alegatorii si initierea unui dialog cu membrii reprezentativi ai comunitatii, de la diverse nivele. Exista si posibilitatea adoptarii unei atitudini pasive în relatia cu cetateanul, respectiv a asteptarii acestuia, prin acordarea posibilitatii ca oricare membru al comunitatii sa se poata adresa consilierului, la o data (zi, ora, etc) si într–un spatiu bine definit, cunoscute de marea masa a alegatorilor (mai ales în sistemul audientelor).
Se recomanda, totodata, sa se opereze o anumita selectie a informatiilor de ordin general, prin intermediul “organismelor sociale” – asociatii de locatari, institutii de binefacere, sindicate etc. – care sunt, în acelasi timp, furnizoare de informatii deja structurate, dar si receptoare de raspunsuri de la consilieri.
Extrem de importanta este acuratetea acestor informatii, care nu trebuie sa distorsioneze realitatea, astfel încât sa se elimine problemele false, nereale sau nesemnificative pentru comunitatea din care provin. Din acest punct de vedere, se recomanda ca, în masura posibilitatilor, consilierul sa încerce sa verifice, din cel putin doua surse, autenticitatea unor informatii. Caci dezinformarea – cuplata, implicit, cu manipularea – poate fi fatala în relatia cu cetateanul, întrucât acesta va trai senzatia înselarii, a minciunii, care, cu certitudine, sunt dusmani de moarte pentru simpatia/optiunea fata de un consilier, care este o calitate eminamente de reprezentare, bazata pe încredere reciproca.
Indiferent ce va întreprinde consilierul pe perioada mandatului sau, activitatea si actiunile lui trebuie sa fie legitime. Ocrotirea prin lege a activitatilor întreprinse de consilieri nu înseamna si protejarea acestora în fata încalcarii unor norme civice sau politice. De altfel, nici consilierii nu–si permit acest lucru, care ar aduce grave prejudicii autoritatii personale si imaginii partidului pe care îl reprezinta. Tocmai de aceea, este de preferat evitarea oricarui prilej de suspiciune sau de aparenta de incorectitudine. Pentru aceasta, de pilda, el trebuie sa se abtina de la vot atunci când se discuta probleme în care interesul personal este (voit sau nevoit) evident. De asemenea, trebuie sa aiba grija, pe cât posibil, ca în activitatea institutiei în care lucreaza, pe linie profesionala, sa nu intervina, favorizant, autoritatea publica.
Consilierul trebuie sa tina cont ca este necesara o transparenta totala a activitatii sale. Tocmai de aceea, trebuie evitate acele actiuni care nu pot fi justificate public si/sau care nu au un suport moral.
Imediat ce o actiune nu se poate justifica, apare banuiala de coruptie, care deterioreaza simtitor imaginea publica a consilierului, dar si a partidului pe care îl reprezinta.
Actiunile la care ia parte un consilier trebuie sa-si dovedeasca utilitatea. El trebuie sa aleaga, din multitudinea de actiuni la care poate sa ia parte sau activitati în care se poate implica, doar pe acelea care au o relevanta deosebita pentru principalele probleme cu care se confrunta electoratul sau, ori care sunt strict necesare pentru atingerea unui interes public major.
Pentru a–si dovedi utilitatea, consilierul trebuie sa participe la actiuni în deplina cunostinta de cauza si sa cunoasca toate conditiile si factorii determinanti. Acest lucru îi va permite sa aiba o opinie pertinenta, care sa obtina cu usurinta adeziunea membrilor grupului, întrucât ea are la baza o profunda si completa cunoastere a problemei ce trebuie rezolvata.
Consilierul local îsi desfasoara activitatea în concordanta cu interesul politic al partidului pe care îl reprezinta. Acest interes ia în calcul inclusiv absenta sentimentului de rusine, în sensul preluarii de la adversar a unui scop superior (sau a unei metode bune), atâta timp cât este util politicii pe care o desfasoara, în calitatea sa de consilier.
Promovarea interesului politic presupune si inovatia continua, respectiv gasirea unor metode (sau mijloace) noi pentru rezolvarea unor probleme vechi, solutiile rezultate fiind mai eficiente sub raportul costurilor si al duratei de rezolvare.
În cazul unor erori, consilierul va trebui sa nu transfere responsabilitatea (vina) asupra altora, ci sa gaseasca explicatia esecului, propunând însa, în acelasi timp, pe cât posibil, si solutia pentru remedierea situatiei.
Interesul politic se mentine si se amplifica printr-o cooperare permanenta cu functionarii din aparatul administratiei publice, cu cetatenii, cu diverse ONG–uri, cu presa, etc. Prin aceasta cooperare, consilierul are posibilitatea sa explice si sa promoveze strategia politica a partidului pe care–l reprezinta. Folosind, în acest scop, orice prilej, el va reusi sa faca accesibila, pentru cetatean, doctrina partidului, încercând sa atraga de partea ei (si a partidului) o opinie si o atitudine favorabila.
Studiul de caz înseamna analiza profunda, urmata de rezolvare, a unor probleme specifice ale comunitatii. Desi mai dificila, aceasta aplicatie practica – în care este angrenat consilierul – îi permite o anumita specializare, în masura în care este dispus la efort, la un studiu continuu si are mobilitatea necesara adaptarii la schimbare.
Problematica studiilor de caz provine din contactul nemijlocit cu cetatenii sau cu reprezentantii acestora, din scrisorile de la alegatori, din documentele elaborate de functionari sau din rapoartele administratiei publice. De asemenea, studiile pot sa apara ca rezultat al sesizarilor presei, ale asociatiilor de locatari sau ale sindicatelor.
Fara îndoiala, în urma studiului de caz, nu se vor rezolva toate problemele. Cel mai important lucru pentru electorat este faptul ca problemele sale nu sunt lasate la voia întâmplarii, ca de ele se ocupa cineva, care se straduie sa faca ceva util, în folosul tuturor. Aceasta, evident, în masura în care ceea ce se solicita este rezonabil si nu absurd. Caci, oricâta ar fi bunavointa, interesul si capacitatea consilierului, el nu poate realiza imposibilul.
Tocmai de aceea, atunci când ia contact cu o problema, consilierul trebuie sa cunoasca exact stadiul în care se afla rezolvarea ei. Daca consilierul este prima persoana careia i se adreseaza cetateanul, se recomanda ca el sa fie îndrumat sa utilizeze calea legala, promitându–i–se, în aceasta directie, tot sprijinul. Daca, în schimb, cetateanul a parcurs toata filiera, fara a–si rezolva problema, consilierul trebuie sa fie precaut în a promite solicitantului rezolvarea în favoarea sa, întrucât exista perspectiva neîmplinirii angajamentului luat, fapt ce–l poate discredita în fata electoratului.
Indiferent de modul în care se rezolva o problema, este strict necesara anuntarea în scris a petentului, lipsa raspunsului – mai ales dupa ce a fost facuta o promisiune – fiind dezastruoasa pentru imaginea publica a consilierului.
Pentru rezolvarea unei probleme, consilierul poate apela la oricare specialist din cadrul aparatului propriu. În cazul nerezolvarii ei, problema poate fi supusa atentiei comisiilor de specialitate sau plenului consiliului local. Acest demers este pe deplin justificat, întrucât consiliul – în ansamblul sau – este raspunzator solidar în fata electoratului.
În cazul în care la nivelul consiliului nu se gaseste solutia convenabila la o problema, este de preferat ca respectivul consilier sa–si ceara scuze, chiar si în numele consiliului, în fata electoratului, explicând ca, în ciuda demersurilor întreprinse, a eforturilor si a preocuparilor constante, solutia depinde de o decizie de la un nivel ierarhic superior sau ca, atâta timp cât nu se modifica legislatia în vigoare, problema nu se poate rezolva.
Explicarea motivelor este esentiala nu pentru a scuza neîmplinirile, ci pentru a–l face pe cetatean sa înteleaga de ce nu exista conditii pentru rezolvarea problemei sale. În egala masura, consilierul are tot interesul sa explice aceste motive pentru a nu prejudicia imaginea partidului si a demonstra, eventual, imperfectiunea sistemului, care nu a permis solutionarea cazului respectiv.
În schimb, orice reusita trebuie mediatizata nu doar pentru a face publicitate activitatii consiliului si a partidului pe care îl reprezinta consilierul, ci si pentru a spori încrederea cetateanului în alesii sai.
Asa cum se va releva si în cadrul capitolului rezervat rolului pe care poate sa–l aiba un consilier, comunicarea reprezinta o componenta fundamentala a activitatii unui ales al comunitatii, caci ea constituie elementul de legatura între cele doua componente ale unui contract social clar, încheiat cu prilejul votului – reprezentarea, prin intermediari, a intereselor comunitatii, în ansamblul ei.
Altfel spus, pe toata durata mandatului, trebuie sa existe un dialog permanent între cetatean si consilier, uzitând de toate instrumentele specifice de comunicare.
În acest sens, o obligatie constanta a consilierului este aceea de a–si face publice programul de lucru si rezultatele obtinute. Adeseori, multe din conflictele care apar între partile aflate în disputa au la baza lipsa de comunicare între acestea. Numai printr–un dialog continuu, se va realiza un schimb de informatii si idei, cât si cunoasterea corecta a realitatii, astfel încât, prin actiune comuna, înlaturând potentialele obstacole, sa se realizeze o identificare (macar partiala) a necesitatilor sistemului, cu cele ale individului, si, pe cât posibil, un echilibru între acestea.
În cazul unor reusite, consilierul trebuie sa obtina maximum posibil de publicitate pentru actiunea sa. Tocmai de aceea, este nevoie ca el sa nu se piarda în amanunte nesemnificative, prezentând, clar si concis, mesajul actiunii, punând accent pe aspectele sociale – viata, sanatatea, bunastarea oamenilor, etc.
Evident, publicitatea facuta activitatii unui consilier este strâns conditionata de existenta unor relatii bune cu presa. Aceasta legatura trebuie sa depaseasca cadrul oficial, mergând pâna la stabilirea unor legaturi afective, bazate pe interes si avantaj reciproc.
La nivelul consiliului, este necesara crearea unei baze de date despre institutiile de presa si despre redactiile acestora, despre specificul fiecareia, despre informatiile agreate si dorite.
Calitatea unei astfel de relatii depinde si de calitatea informatiilor furnizate, de receptivitatea la interviuri sau la invitatiile facute de presa.
De retinut si faptul ca, întotdeauna, sunt preferate informatiile cu caracter general – care vizeaza un public tinta mai larg – mai mult decât cele cu caracter mai limitat sau chiar individual.
O componenta distincta a publicitatii facuta activitatii depuse de un consilier este cea legata de reciprocitatea obligatiilor fata de cetateni. În acest sens, consilierul va raspunde tuturor invitatiilor venite din partea electoratului, prezentând, la nevoie, scuze si motivele pentru care nu a putut onora solicitarea cetatenilor. De asemenea, el are datoria de a raspunde tuturor cetatenilor care i se adreseaza în scris.
Obligativitatea de a oferi informatii se rezuma doar la informatiile de interes public, publicitatea nu exclude însa confidentialitatea. Aceasta înseamna pastrarea în secret a acelor informatii care nu sunt destinate publicului larg (despre partid, viata interna de partid, viata privata a functionarilor, chiar si unele informatii cu caracter economic etc).
Daca un consilier face parte din partidul (coalitia) care guverneaza tara, are – în întreaga activitate – o serie de atu–uri, derivate din sprijinul politic constant, de la toate nivelurile, cât si din certitudinea votului favorabil, atunci când una din propunerile (solutiile) sale ajung în dezbaterea consiliului local. Acest fapt produce o senzatie reconfortanta, întarita si de faptul ca, având certitudinea votului pozitiv, va putea sa se angajeze în rezolvarea multor probleme ale electoratului, ceea ce va contribui la consolidarea pozitiei si a prestigiului sau în comunitate.
Nu acelasi lucru se poate spune despre consilierul aflat în opozitie care, de multe ori, este întâmpinat cu o atitudine ostila (sau chiar obstructionat).
În aceste conditii, strategia cea mai indicata este cea a pasilor marunti. Ceea ce presupune si abtinerea de la a face opozitie (cu orice pret) la aspectele formale ale unei probleme (procedura, formalitati, protocol, etc), rezumându–se, în principal, la continutul deciziilor luate de majoritate, reliefând, eventual, deficientele de fond sau caracterul lor ilegal sau nedemocratic, etc. În acest fel, presa si cetatenii vor putea constata ca opozitia adopta o pozitie constructiva, ca actioneaza legal si în interesul obstii.
Si pe termen lung, strategia consilierului în opozitie trebuie sa fie constructiva. El trebuie sa actioneze pentru rezolvarea problemelor care intereseaza întreaga comunitate, probleme reale si concrete. În caz contrar, cetateanul va sesiza, cu usurinta, ca singurul scop al consilierului este acela de a accede la putere, de a–si satisface interesul personal, si nu cel al obstii, fapt pentru care îl va sanctiona cu severitate (îndepartând astfel posibilitatea atingerii dezideratului sau, acela de a recâstiga simpatia electoratului).
Într–un fel, asemenea gen de relatii se pot stabili chiar si între primar si consiliul local, atunci când majoritatea consilierilor fac parte din partide (aliante) politice opuse celor care l–au promovat pe primar.
Cum, de regula, numarul consilierilor din opozitie este mic, tendinta lor este de a se aduna într-un grup distinct, care sa actioneze unitar, chiar daca anumite interese de partid sunt divergente. În cadrul acestui grup, fiecare consilier are un rol distinct, iar actiunile la nivelul grupului trebuiesc coordonate cu grija, punând în valoare capacitatile si creativitatea fiecarui membru al sau (fara a afecta, însa, interesele partidului pe care îl reprezinta).
În relatia cu majoritatea, membrii grupului au posibilitatea sa faca interpelari, sa solicite sedinte extraordinare, sa ridice probleme (unele imaginare, dar posibile), atunci când majoritatea nu sesizeaza riscul aparitiei lor.
Fair–play–ul si respectul trebuie sa fie, însa, reciproc, majoritatea având aceleasi obligatii de comportament politic si civic fata de minoritate.
Daca majoritatea obstructioneaza activitatea minoritarilor, refuzând, de pilda, furnizarea unor informatii care sunt necesare pentru solutionarea unei probleme de care se ocupa un consilier din opozitie, întreaga situatie capata conotatii politice, care pot fi daunatoare majoritatii, întrucât electoratul sanctioneaza dur astfel de atitudini.
Activitatea în opozitie are, însa, avantajul asigurarii unui contact mai strâns cu realitatea, fie ca respectivul consilier cauta “subiecte” cu care sa “agate” si sa agaseze majoritatea, fie ca, la rândul lor, cetatenii i se adreseaza cu încredere, atunci când nu gaseste, la putere, ceea ce cauta. În acest fel, pozitia consilierului din opozitie se consolideaza, mai ales daca el se manifesta ca o persoana care reprezinta interesele tuturor cetatenilor nemultumiti de activitatea consiliului local.
Adesea, chiar si presa acorda o atentie suplimentara consilierilor aflati în minoritate, întrucât – fiind întotdeauna în opozitie cu puterea – mass-media va scoate în evidenta toate elementele negative (sau informatiile spectaculoase) primite de la acesti consilieri.
Pregatirea sedintelor
Activitatea consilierilor se desfasoara, în principal, în cadrul comisiilor pe domenii (de specialitate). De regula, functie de marimea consiliului, de problemele cu care se confrunta si de specializarea lor, consilierii pot face parte din una sau mai multe comisii. În principiu, se recomanda, însa, dat fiind si volumul mare de munca necesar, ca un consilier sa faca parte din una sau maximum doua comisii.
Pentru a fi eficient si a putea analiza, în deplina cunostinta de cauza, problemele de pe ordinea de zi, consilierul trebuie sa pregateasca cât mai bine sedinta, studiind în detaliu rapoartele functionarilor, statisticile si legislatia în vigoare, continutul studiului de caz dezbatut, cât si analizele cazurilor similare. Toate acestea – cât si discutiile pe marginea celor studiate – presupun ca minimum o zi pe saptamâna sa fie rezervata de consilier numai acestei pregatiri. De asemenea, functie de continutul sedintelor, se pot elabora materiale scrise preliminare, care pot fi oferite anticipat spre studiu, reducându–se astfel timpii pierduti – în perioada derularii sedintei – cu organizarea si parcurgerea materialelor.
Desfasurarea eficienta, operativa a unei sedinte tine si de buna planificare a ei. O sedinta este oportuna atunci când este necesara si este bine pregatita, când prezenta consilierilor este corespunzatoare. În primul rând, trebuie sa se tina seama de prioritatile consiliului, sedintele de comisie urmând a fi planificate în strânsa legatura cu cele de consiliu, deoarece, în principiu, acestea se bazeaza pe materialele elaborate, dezbatute si aprobate de comisiile de specialitate. De asemenea, sedintele se coreleaza cu momentul primirii unor avize si rapoarte de la alte institutii publice si de la functionarii abilitati în acest sens.
Pentru o buna desfasurare a sedintelor, fiecare consilier trebuie sa aiba acces, din timp, la materialele supuse discutiilor. Chiar daca tine de latura organizatorica, pregatirea unei sedinte presupune si o discutie preliminara în cadrul grupurilor de consilieri, pentru armonizarea punctelor de vedere, mai ales atunci când sunt în joc interese majore, inclusiv consultarea cu conducerea filialei locale a partidului din care face parte consilierul, pentru a accepta solutia propusa de acesta.
Atunci când exista perspectiva ca problematica în discutie sa divizeze comisia în doua grupuri, consilierul trebuie sa–si asigure sprijinul unor neutri – fie ca este vorba de presedintele de sedinta, fie de consilierii independenti, care trebuie convinsi de corectitudinea si necesitatea solutiei în cauza.
Sedintele comisiei sunt publice sau nu, în functie de ceea ce se stabileste prin regulamentul consiliului. Desi poate da senzatia – celor din exteriorul consiliului – ca se ascunde ceva, majoritatea consiliilor locale au adoptat formula ca sedintele sa nu fie publice, pentru a se putea asigura o atmosfera optima de lucru si pentru a se putea analiza si dezbate, cu responsabilitate si rigurozitate, problemele înscrise pe ordinea de zi. În cadrul unei sedinte publice, atmosfera ar putea fi conturbata si distorsionata sau chiar supusa unor presiuni din afara, care nu ar fi benefice eficientei si operativitatii.
La sedintele pe comisii pot participa, însa, primarul, viceprimarul si secretarul comunei (sau orasului) si consilierii din alte comisii, precum si persoane invitate, a caror prezenta este considerata utila.
La sedinte este obligatorie participarea functionarilor din aparatul propriu, care au redactat rapoartele de specialitate si proiectele de hotarâri, pentru sustinerea rapoartelor si motivarea, în fapt si drept, a proiectelor.
Participantii si invitatii nu au, însa, drept de vot.
Varianta ca sedintele sa fie publice porneste de la necesitatea asigurarii transparentei actului decizional, cetateanul (sau organizatiile cetatenesti, sindicatele, presa, etc) putând afla imediat, chiar de la sursa, cum sunt gândite si rezolvate problemele comunitatii.
Nu în ultimul rând, importanta este si asigurarea legalitatii sedintei, începând cu procedura de convocare si terminând cu realizarea cvorumului necesar pentru luarea deciziilor. Daca nu se respecta majoritatea pentru avizarea unui document, un consilier nemultumit poate cere sa se faca aceasta mentiune în procesul verbal de sedinta, urmând ca apoi sa solicite consiliului invalidarea avizului respectiv. Consultarea procesului verbal se poate face si atunci când consilierul a lipsit; de asemenea, un consilier poate cere modificarea procesului verbal, daca va constata ca opinia sa nu a fost consemnata corect (sau deloc).
Presedintele de comisie
De regula, presedintele de comisie este membru al majoritatii politice din cadrul consiliului, astfel încât el reprezinta, în comisie, vointa acesteia. Pe de alta parte, el poate influenta – prin activitatea comisiei pe care o conduce – activitatea serviciilor publice, motiv pentru care el îsi asuma, în acelasi timp, si o mare responsabilitate în privinta bunei functionari a domeniului în cauza (salubritate, drumuri, locuinte, sport, învatamânt, cultura, etc).
Pentru ca activitatea sa fie eficienta, presedintele trebuie sa fie bine informat si sa colaboreze cu functionarii din domeniul pe care este organizata comisia respectiva.
Stabilirea ordinii de zi a unei sedinte poate fi apanajul presedintelui comisiei. El are misiunea de a selecta problemele de importanta majora pentru comunitate si de a–i convinge pe consilieri ca pot gasi solutii pentru rezolvarea acestora.
Ordinea de zi este, în fapt, oglinda preocuparilor consilierilor si reflecta ceea ce se face efectiv pentru cetateni.
Presedintele comisiei are si un rol de reprezentare – atât a cetateanului (care l–a ales), cât si al comisiei, în sine. La întâlnirile cu alte comisii, el exprima punctul de vedere al propriei comisii si are dreptul sa ceara sa se examineze documentele care intereseaza comisia sa. De asemenea, el exprima, în cadrul consiliului, punctul de vedere (avizul) al comisiei sale. Comisia poate delega, la nevoie, în locul presedintelui, si un alt consilier.
Pentru buna desfasurare a sedintelor, presedintele poate apela la raportori, alesi din rândul consilierilor, care prezinta – în succint sau în extenso – punctele de vedere specializate asupra fiecarei probleme supuse discutiei. Prin aceasta sinteza, se reduce timpul rezervat tratarii fiecarei probleme, consilierii având la dispozitie esenta – cadrul legal si posibilele solutii – documentelor ce trebuie discutate si aprobate.
ROLUL CONSILIERILOR
În literatura de specialitate mai recenta, se apreciaza ca orice consilier poate fi antrenat într–o serie de activitati, care pun în evidenta multiplele posibilitati de afirmare a potentialului creator al acestora. Din pacate, în buna masura, acestia se rezuma la a participa la sedinte, a asculta atent ce spun cei mai activi dintre ei si a ridica mâna, în semn de aprobare a tot ceea ce li se prezinta. Or, asa cum vom prezenta si în continuare, odata ales, consilierul are o misiune mult mai complexa, pe masura problemelor care i se transfera – prin actul votului – dinspre cetatean înspre factorii de decizie. Prezentam, în continuare, pe scurt, aceste posibile roluri, cu mentiunea ca asupra celor mai importante vom reveni mai pe larg:
· Consilierul – elaborator de politici
În aceasta calitate, el este implicat în stabilirea scopurilor, definirea obiectivelor de urmarit, elaborarea planurilor, examinarea alternativelor si selectarea strategiilor care stau la baza actiunilor, prezente si viitoare, ale comunitatii pe care o reprezinta, contribuind astfel la clarificarea prioritatilor si afirmarea adevaratelor valori.
· Consilierul – decident
Asociat cu procesul de management, acest rol presupune interventia consilierului în luarea unei decizii, în urma unei selectii între mai multe alternative posibile. Optiunea implica un grad sporit de responsabilitate, întrucât nu este vorba de o decizie cu titlu personal, ci de una facuta în numele unui grup de cetateni–pe care îi reprezinta – ceea ce presupune o buna cunoastere a problemelor acestora, dar si o permanenta legatura cu ei.
Momentul deciziei este momentul afirmarii unui anumit grad de cunoastere a problemelor în cauza, a unor optiuni (adesea chiar politice), care includ, evident, si pe cea mai evaziva–aceea de a nu decide, de a te abtine.
De remarcat faptul ca acest rol se manifesta în momentul votului, dar decizia finala este rodul cumulului optiunilor individuale. Astfel ca hotarârea adoptata poate sa fie, sau nu, în consens cu punctul de vedere personal al fiecarui consilier.
· Consilierul – comunicator
În rolul de comunicator, consilierul primeste si ofera, cu cât mai multa acuratete, informatii, idei si sentimente. Cu siguranta, este un rol care–l scoate în prim – plan, fiind intermediarul dintre cetatean si autoritatea administratiei publice. De multe ori, acest rol este echivalat cu pozitia politica adoptata de consilier în comunitate. Fiind un rol cu atribute de interfata, presupune un anumit comportament si o serie de abilitati din partea comunicatorului. Caci, modul de comportament si abilitatile sunt diferentiate de la un tip de comunicare la altul – comunicare orala sau scrisa, cu un grup sau cu un individ, într–un mediu oficial sau în altul informal.
În plus, ipostazele multiple în care poate apare un consilier în societate face imposibila definirea unor retete de succes, a unor reguli care sa fie valabile oriunde si oricând, cu atât mai mult cu cât consilierul poate sa apara în ipostaza de comunicator, dar si în cea de ascultator activ.
· Consilierul – facilitator
În aceasta postura, consilierul sustine efortul colectiv, ajuta la rezolvarea problemelor, contribuie la sporirea eficientei întâlnirilor de grup, intermediaza în conflictele interpersonale sau dintre grupuri. În fapt, cum s–ar spune, „face ca lucrurile sa fie realizate mai usor”. Rolul lui este determinant mai ales în situatiile conflictuale, când trebuie sa dovedeasca abilitati de negociator si cunostinte de psihologie. Rolul implica, de asemenea, bogate cunostinte, în varii domenii, care sa–i permita sa înteleaga si sa defineasca o problema, pentru a sti apoi sa propuna solutii.
· Consilierul – mobilizator
Faptul ca orice consilier este alesul comunitatii îi da motivatia, dar si certitudinea ca vorbeste în numele unei colectivitati, ca le exprima nevoile. Acest lucru este util si pentru capacitatea de a mobiliza (antrena) forte si resurse din exterior, pentru a realiza obiectivul propus (si dorit de cei pe care îi reprezinta). O ipostaza aparte, în acest context, este legata de atragerea sectorului privat sau neguvernamental în furnizarea de programe si servicii publice. De asemenea, se are în vedere si capacitatea persoanelor individuale de a–si satisface multe din necesitatile proprii, atunci când primesc asistenta potrivita de la altii, inclusiv din partea administratiei publice. Cu cât resursele publice sunt mai precare, cu atât creste importanta si rolul de mobilizator al consilierului local.
· Consilierul – negociator
Când apar probleme si nu se ajunge la solutii reciproc acceptabile, respectiv când interesele sau necesitatile sunt divergente, intra în rol negociatorul, care trebuie sa stinga focarul unui posibil conflict si, prin cunoasterea perfecta a capacitatilor, dar si a intereselor partilor aflate în conflict, sa propuna o solutie de compromis, din care ambele parti au de câstigat.
Printre abilitatile unui bun negociator se numara si cunoasterea perfecta a problematicii discutate, diplomatia, bunul simt, disponibilitatea de dialog, etc.
· Consilierul – finantist
În fapt, tot ce–si propune consilierul (respectiv consiliul din care face parte) trebuie sa aiba un suport financiar. În asigurarea unor resurse cât mai consistente, rezida si rolul de finantist, exercitat mai ales cu ocazia adoptarii bugetului anual.
El pune în discutie capacitatea de previziune, de estimare a aparitiei unor distorsiuni în colectarea unor venituri sau în gestionarea cheltuielilor, care permit anticiparea unor tendinte (sau fapte) care pot influenta negativ starea financiara a administratiei locale.
· Consilierul – supraveghetor
Prin mandatul încredintat de electorat, consilierul trebuie sa vegheze ca activitatea consiliului local sa se desfasoare conform atributiilor si programelor asumate. În acest scop, el trebuie sa participe la programe si politici de monitorizare si evaluare, semnalând, evident, aparitia oricarei nereguli.
Din pacate, însa, consilierul se rezuma, adesea, la a constata ca lucrurile sunt (sau nu) facute prost. Or, rolul de supraveghetor ia în calcul si corectarea acestor neajunsuri, astfel încât rezultatele sa fie în concordanta cu politicile stabilite si sa îndeplineasca standarde de performanta bine definite (dupa care sa se poata masura rezultatele).
· Consilierul – factor de putere
Rolul de factor de putere este cel mai delicat si controversat si presupune ca fiecare consilier sa îsi foloseasca puterea oferita de pozitia oficiala pe care o detine, pentru a finaliza corespunzator activitatile demarate.
· Consilierul – organizator al institutiei
Consilierul local este într–o relatie permanenta cu personalul din administratie. Din acest punct de vedere, el trebuie sa sprijine dezvoltarea organizarii administratiei publice locale si a personalului angajat, care trebuie sa functioneze cu eficacitate în îndeplinirea politicilor si programelor. În caz contrar, fara un personal si o organizare competente, propunerile consiliului nu trec, adesea, de stadiul retoric al implementarii.
· Consilierul – lider
Consilierul devine un lider din momentul alegerii lui. El trebuie sa constientizeze acest lucru si sa si–l asume cu maxima responsabilitate, implicându–se pe masura. Din pacate, pentru multi, a fi lider înseamna o mare povara, fapt ce se va rasfrânge asupra eficientei activitatii sale. În schimb, alti consilieri considera acest rol ca un prilej de afirmare, de punere în valoare a capacitatilor sale profesionale.
Arta de a mobiliza consta în a crea acel mediu în care cetatenii sa îsi satisfaca propriile necesitati, prin propriile eforturi. În acest sens, de o importanta vitala este construirea de relatii, respectiv crearea acelor relatii neconventionale între organizatii si persoane care au în vizor aceeasi problema si care se aduna în grupuri informale pentru a o rezolva. Crearea de relatii presupune, implicit, o buna cunoastere a resurselor comunitatii, care pot fi mobilizate în directia si spre scopul dorit. Procesul are la baza spontaneitatea si libertatea (respectiv dorinta individuala de a actiona, oriunde si oricând, pentru a–i ajuta pe cei care au anumite nevoi), dar si posibilitatea ca fiecare sa actioneze liber, asa cum doreste, în domeniul agreat, pentru a putea valorifica puterea, influenta sau potentialul propriu, într–o maniera colaborativa, fara presiuni sau influente exterioare.
Colaborarea este actul de participare, individuala sau colectiva, în comun, la realizarea acelor scopuri si obiective care ofera un beneficiu reciproc. Aceasta colaborare poate sa însemne, de multe ori, chiar o relatie (interactiune) inter–sectoriala, de tipul public–privat sau profit–nonprofit.
Pentru a fi eficienta, o colaborare trebuie sa îndeplineasca cel putin doua conditii:
· sa existe un interes real (sau un beneficiu reciproc) în urma colaborarii;
· sa existe un grad sporit de interdependenta între factorii interesati de rezolvarea problemei.
Colaborarea poate implica parteneri diferiti, cu opinii divergente, dar care trebuie sa adopte, în final, o solutie aflata dincolo de viziunea individuala asupra rezolvarii problemei. Din acest punct de vedere, factorii care motiveaza o colaborare sunt eficienta si avantajul reciproc.
Pentru a fi un bun mobilizator, consilierul trebuie sa dovedeasca maxima creativitate, respectiv sa aiba capacitatea de a vedea solutii si alternative mai putin uzitate (spre exemplu, a apela, în cadrul unor comunitati, la sectorul privat pentru furnizarea unor servicii publice). Or, din acest punct de vedere, imaginatia nu trebuie sa aiba limite. De asemenea, trebuie luate în calcul si acele practici uzitate curent în Uniunea Europeana, având însa grija ca totul sa se bazeze pe un suport legal.
Mai mult, exista cazuri în care chiar solutii traditionale în anumite comunitati, dar necunoscute în altele, pot deveni elemente inovative, cu aplicabilitate eficienta, în altele. Asa, de pilda, pentru anumite localitati, acordarea de licente, donatii, subsidii sau împrumuturi reprezinta noutatile care pot sa revitalizeze unele activitati. În schimb, acolo unde ele si–au epuizat resursele, trebuie gasite noi alternative, forme diverse de parteneriat public–privat sau public–public pentru furnizarea anumitor servicii, investitii în actiunile unor firme, pentru promovarea initiativei private sau a co–productiei, etc.
Strategia de mobilizare trebuie sa aiba în vedere ce doreste partea „mobilizata”, pentru ca aceasta sa–si asume roluri si responsabilitati ce ar trebui îndeplinite, în mod normal, de administratia locala. Bunaoara, un cetatean, o firma sau o organizatie nonguvernamentala doreste sa–si rezolve anumite interese în cadrul comunitatii. Ele pot avea nevoie, însa, de aprobarea consiliului local, de autorizarea din partea acestuia si, evident, de posibile resurse din partea lui (sau atrase de acesta) – informatii, asistenta tehnica, instruire, fonduri pentru demararea activitatii, facilitati si stimulente. De asemenea, exista posibilitatea ca, la rândul lui, consiliul sa fie ajutat, din exterior, sa–si faca treaba mai bine.
Strategiile de mobilizare pot fi aplicate eficient în relatiile cu ONG–urile, cu grupurile comunitare sau cu reprezentantii sectorului privat.
În multe tari, se vehiculeaza chiar ideea de a degreva, partial, tehnicienii si aparatul propriu, de realizarea serviciilor comunitare.
Aceasta decizie porneste de la anumite avantaje, sesizabile în multe din tarile Uniunii Europene, dintre care enumeram câteva:
· comunitatile sunt mult mai angajate fata de membrii lor, decât sistemele de furnizare a serviciilor pentru clienti;
· membrii comunitatii înteleg mai bine problemele care apar în sânul ei;
· comunitatile rezolva problemele concrete, curente, care apar în cadrul societatii, în timp ce profesionistii (tehnicienii) furnizeaza servicii cu un continut adesea general;
· flexibilitatea sporita a comunitatilor
Consilierul trebuie sa fie convins de aceste avantaje, îngrijindu–se ca, respectând cadrul legal în vigoare, sa sprijine participarea acestor organizatii comunitare la toate programele si serviciile locale.
Mobilizarea schimba anumite raporturi si responsabilitati, nivelele la care se iau deciziile, extinzând responsabilitatile, astfel încât ele sa includa si cetateanul, care este parte atât a problemei, cât si solutie a ei.
Asadar, rolul de mobilizator al consilierului presupune marirea capacitatii administratiei de a–si servi cetatenii cu programe si servicii de calitate, identificând resursele comunitatii si transferând puterea în favoarea acelora care le folosesc pentru satisfacerea propriilor necesitati. Consilierii trebuie sa aiba o retea vasta de contacte si resurse, la care sa poata apela pentru a rezolva problemele electoratului.
Ce semnificatie poate sa aiba cuvântul “politica ? El poate însemna o atitudine sau o ideologie, un plan, o expresie a unei directii viitoare, actiuni curente, propuneri specifice, o modalitate de a anunta deciziile guvernului, o autorizare formala, o pozitie negociata între mai multe grupari, o declaratie de intentie, o realitate asupra careia nu s– a luat nici o decizie, etc.
“Politicile”– întelese, în primul rând, drept “concepte teoretice”– rezulta în urma unui profund proces de deliberare sau, în cele mai multe cazuri, în urma unor negocieri, care conduc la întelegerea finala, ce tine seama de toate aspectele, inclusiv de cele financiare, de interdependentele care apar. Acestea sunt mai importante si utile comunitatii decât “o politica de forta” din partea administratiei.
În elaborarea unor “politici”, consilierul trebuie sa exprime opiniile proprii, chiar daca acestea sunt nepopulare sau în contradictie cu ale celorlalti colegi de consiliu (sau cu traditiile comunitatii careia i se adreseaza).
În procesul elaborarii de politici, consilierul trebuie sa se implice activ, încercând sa le tina sub control si sa le influenteze, cu atât mai mult cu cât evolutia societatii aduce noi provocari – dezvoltarea economica locala, planificarea cresterii economice, asigurarea unor servicii si facilitati publice de calitate, etc. iar mecanismul de baza pentru guvernare pare a fi, în conceptia multor specialisti în administratie publica, “rezolvarea problemelor de jos în sus, concentrata în jurul vecinatatilor si orientata spre comunitate”.
Cum problemele comunitatilor sunt tot mai mari, se cer noi metode pentru a le rezolva, anticipându–le evolutia. Aceste propuneri de solutii trebuie sa însemne noi conceptii si viziuni în administratia publica, pe care fiecare elaborator de politici trebuie sa si le asume, în ciuda faptului ca politicile reprezinta, de cele mai multe ori, simple declaratii de intentii.
Elaborarea de “politici” presupune definirea unor termeni, precum scopuri, politici, strategii etc.
Secventialitatea acestui proces este urmatoarea:
· definirea problemei;
· stabilirea scopului;
· asumarea unor politici;
· definirea strategiei de urmat.
Pentru elaborarea politicilor, procesul dialogului politic si aportul de idei la procesul politic trebuie sa fie foarte larg. În acest sens, consilierul are o pozitie privilegiata, dar extrem de importanta. El se afla la intersectia fluxurilor de idei si informatii dintre
administratie si membrii comunitatii. Politicile trebuie sa releve starea de lucruri care a determinat analiza situatiei si a impus schimbarea.
Important este ca orice idee de politica sa nu provina de la o singura sursa, motiv pentru care ea trebuie sa fie verificata (testata) si pe alte grupuri (persoane). De asemenea, consilierul trebuie sa se consulte cu personalul consiliului local, care a mai participat la implementarea altor politici si are experienta necesara pentru a–si da seama daca noile politici sunt valoroase si binevenite.
Se poate apela, totodata, la universitati, institute de cercetare, centre de consultanta etc., fiecare grup putând avea o contributie si o influenta distincta – ca informatie si expertiza – asupra dialogului.
Orice politica este valoroasa doar în masura în care ea se poate aplica în practica, fapt ce impune ca membrii comunitatii (careia i se adreseaza) sa fie participanti importanti la dialogurile politice, care pot certifica realitatea si acceptabilitatea acestor politici.
O initiativa politica (sau o schimbare a unei politici vechi) trebuie sa raspunda la întrebarile:
· cine o va sprijini;
· de ce va gasi sprijin;
· cine si de ce se va opune acesteia.
Ceea ce presupune cunoasterea din timp a sustinatorilor, dar si a posibililor adversari si a motivelor împotrivirii acestora.
Cu cât o idee vine de la un nivel mai de jos, cu atât sunt sanse ca ea sa aiba suportul mai multor membri ai comunitatii.
Dialogul se poate derula în mai multe feluri. El poate fi cerut legal sau poate fi acceptat din dorinta de a participa, în comun, la dezbaterea asupra viitorului comunitatii. Acest dialog poate fi gradual, putând îmbraca forme diferite:
· Elaborarea politicii (conceptului) de catre o echipa de profesionisti;
· Recomandarile personalului administratiei;
· Interactiunile între consiliul local si personal;
· Dialogurile politice;
· Discutiile între consiliul local si comunitate;
· Initiativele comunitatii, etc.
Un exemplu de “politica”, de natura economico–sociala, poate fi participarea institutiilor si a societatii civile la parteneriatul local creat pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a unei zone, care poate fi gândit sub forma unor combinatii ale diferitelor forme ale dialogului administratie – cetatean.
Pe masura ce tarile se îndreapta spre o democratie participativa si spre o autodeterminare locala sporita, misiunea consilierului – în calitatea sa de elaborator de politici–poate fi multipla:
· identifica si concentreaza problemele care trebuie abordate;
· faciliteaza schimbul de informatii, comunicarea si educarea alegatorilor (pe care îi reprezinta) în chestiunile fundamentale;
· actioneaza ca factor de integrare a opiniilor si a grupurilor divergente;
· propune ratificarea, prin actiuni legislative, a consensului care apare;
· implementeaza programe, politici si proiecte create de actiunea legislativa, ca o reflectare a consensului comunitatii;
· mentine sprijinul pentru viziunea si pentru implementarea actiunilor adoptate.
Procesul comunicarii apare si acopera diferite situatii. El presupune atât comunicarea verbala (orala), cât si cea scrisa. În rolul sau de comunicator, consilierul apeleaza mai mult la ipostaza de comunicare verbala, în special la postura de vorbitor, si nu de ascultator.
Realitatea ne apare sub forma pe care o sesizeaza perceptia noastra, care poate diferi de a celorlalti. Doi factori sunt mai importanti în ceea ce priveste perceptiile:
· care este sursa lor ?
· ce facem atunci când perceptiile sunt diferite ?
Fiecare individ are o structura interna, influentata de mostenirea culturala, de trairile copilariei, de educatie si de efortul fiecaruia de a–si duce existenta, de lucrurile care ne motiveaza. Or, procesul de comunicare este cu atât mai viabil, cu cât exista o compatibilitate între structurile interne ale celor doi parteneri, fara acele ecranari care filtreaza diferit experientele traite. Reactiile la diverse evenimente – la grade diferite de perceptie – merg pe o scara foarte larga a raspunsurilor, de la a fi defensiv, pâna la o identificare cu celalalt.
Pentru realizarea unei comunicari eficace, trebuie eliminate o serie de obstacole, dintre care amintim:
· Scopurile, valorile, viziunile diferite ale partenerilor;
· Experienta diferita fata de cea a partenerilor;
· O anumita distantare a partenerilor fata de autoritatea pe care o reprezinta ipostaza de consilier;
· Spatiul inadecvat, adesea timorant.
Pentru a creste capacitatea de a percepe diferit lumea din jur, respectiv pentru a putea comunica mai bine cu ceilalti, exista câteva modalitati:
· Abtinerea de la a judeca perceptiile diferite ale altor persoane, de a pune la îndoiala sistemul de valori al acestora;
· Evitarea parerilor preconcepute si necesitatea trecerii la un proces interactiv de rezolvare a problemelor si de identificare a oportunitatilor;
· Nevoia de spontaneitate în abordarea comunicarii cu altii;
· Capacitatea de identificare cu problemele altei persoane, de împartasire a sentimentelor acesteia, acceptându–i raspunsurile, respectiv empatia;
· Construirea unui climat de egalitate, încurajând respectul reciproc si ignorând rangul si pozitia sociala.
Ascultarea activa este aptitudinea de a fi atent la ce s–a spus si la ce nu s–a spus. A asculta înseamna a fi atent la limbajul corpului, citindu–l cu ochii, în timp ce se asculta cu urechile. De altfel, se apreciaza ca ascultarea este dificila si reprezinta un proces de comunicare în doua sensuri, fiind necesar, în permanenta, un control al întelegerii celor spuse. Exista formule consacrate de implicare în dialog, traduse de partenerul de comunicare ca semnale ale modului în care s–a realizat ascultarea mesajului transmis.
Tacticile de ascultare arata partenerului ca este ascultat, ca exista interes fata de cele transmise si ca este respectat. În acest fel, se înlatura posibilele bariere care apar în comunicare, datorate si faptului ca – între consilier si persoanele din comunitate – poate sa apara acea retinere dictata de faptul ca unul din parteneri este o autoritate. Or, cetatenii au retineri: fie ca sunt neîncrezatori în reactia (sau interesul) consilierului, fie ca mai poarta, cel putin în subconstient, frica de autoritate. De altfel, s–a observat, în repetate rânduri, ca oamenii saraci vorbesc cel mai putin si se multumesc cu ce au sau li se ofera.
Aceasta atitudine trebuie contracarata de consilieri, întrucât principala lor responsabilitate este tocmai aceea de a tine, în permanenta, legatura cu membrii comunitatii.
O alta modalitate de a comunica (dialoga) cu membrii comunitatii o reprezinta sondajul de opinie, folosit mai ales în procesul de “ascultare”.
În realitate, sondajele de opinie sunt utile în obtinerea unor informatii despre:
· Calitatea serviciilor asigurate de administratie;
· Cauzele pentru care cetatenii sunt nemultumiti de anumite servicii sau pentru care nu le folosesc;
· Noile proiecte care trebuie demarate sau care trebuie sa le înlocuiasca pe cele vechi;
· Metodele prin care cetatenii ar putea cunoaste mai bine programele si serviciile de care pot beneficia;
· Cererea pentru noi servicii.
De regula, fiind considerate complicate si scumpe, sondajele de opinie nu sunt prea uzitate. Dar, prin parteneriate cu institutele de cercetare sau universitati, aceste inconveniente pot fi depasite cu usurinta.
Sondajele pot fi facute prin diverse metode (telefon, chestionare prin posta, interviuri, etc); se prefera interviul, care reprezinta o modalitate de a intra în contact direct cu membrii comunitatii, în special cu aceia care iau mai greu legatura cu administratia.
Înainte de a demara un sondaj, trebuie sa fie definite foarte clar scopul acestuia si masura în care rezultatele lui vor putea fi utilizate ulterior.
Asadar, în calitate de comunicator, consilierul trebuie sa-si dovedeasca întreaga sa capacitate de a asculta, cu empatie si întelegere. Eficacitatea comunicarii este dependenta de capacitatea de a împaca propriile perceptii despre lumea înconjuratoare, cu ale celor care traiesc în preajma.
În aceasta calitate, consilierul stimuleaza efortul colectiv, ajutându–i pe ceilalti sa–si rezolve problemele, atenuând conflictele interpersonale si dintre grupuri.
Facilitatorul are aptitudini deosebite pentru lucrul în grup, recomandate pentru activitatea în cadrul comisiilor de specialitate sau în postura de reprezentanti alesi ai comunitatii. Rolul acesta îsi are originea în dinamica grupurilor sau în miscarea relatiilor umane. Dintre aspectele pe care le implica el în activitatea de consilier, trebuie mentionate urmatoarele:
· Cum se faciliteaza (conduce) mai bine o sedinta;
· Cum poate fi ajutat consiliul sa actioneze ca o echipa eficienta;
· Cum poate fi sprijinita rezolvarea conflictelor dintre indivizi si dintre grupuri;
· Cum pot fi ajutati cei din jur ca sa–si solutioneze problemele.
Sedinta reprezinta centrul activitatii consiliului local, majoritatea timpului afectat muncii de consilier fiind consacrata acesteia. Atâta timp cât ele sunt organizate si desfasurate necorespunzator, înseamna “pierdere de vreme”. Aceasta stare poate proveni din urmatoarele motive:
· Scopurile si rezultatele asteptate sunt neclare;
· Nu exista responsabilitati clare în privinta organizarii si derularii sedintei;
· Nu exista o ordine de zi sau ea este extrem de lunga, pentru a putea fi finalizata cu eficienta;
· Discutiile sar de la o problema la alta, nefiind finalizate în nici o directie;
· Toata lumea vorbeste deodata sau o anumita persoana domina discutiile;
· Exista o manipulare a discutiilor;
· Persoanele importante sunt (sau nu) prezente, etc.
În acest sens, cei care participa la o sedinta trebuie sa cunoasca raspunsurile la câteva întrebari firesti:
· Scopul si obiectivele întâlnirii;
· Ordinea de zi (care trebuie facuta cunoscuta în avans);
· Calitatea în care participa la sedinta;
· Lista celorlalti invitati;
· Contributia la derularea sedintei (interventie, documente, materiale etc);
· Durata sedintei;
· Conducerea sedintei;
· Importanta participarii la sedinta.
Functie de acestea, consilierul va decide asupra participarii la sedinta si se va pregati, în consecinta, astfel încât aportul (randamentul) sau sa fie maxim.
Astfel, daca scopul este doar de a asculta, trebuiesc notate informatiile asteptate. Daca sedinta presupune luarea unei decizii, este necesara o pregatire, din timp, eventual prin consultarea, înainte de sedinta, cu cei care pot constitui grupul care împartaseste aceeasi parere. Este bine, totodata, sa se pregateasca o strategie de reactie, atunci când se anticipa existenta unor scopuri “mascate” ale sedintei.
De asemenea, înainte de începerea sedintei, trebuie decis locul ocupat, astfel încât sa se obtina un avantaj psihologic. În egala masura, trebuie sa se tina seama de obiceiurile, regulile sau codurile de conduita adoptate (de pilda, referitor la îmbracaminte, consumatie, fumat, etc).
Pe parcursul sedintei, consilierul poate contribui la:
· Generarea de informatii/opinii;
· Clarificarea problemelor aduse în discutie;
· Explicarea anumitor probleme;
· Concluzionarea si adoptarea unor solutii finale, însusite de toti participantii;
· Verificarea consensului, înainte de abordarea unei alte probleme, si consemnarea deciziei anterioare.
Toate aceste contributii pot ajuta grupurile reunite în sedinta ca sa–si îndeplineasca sarcinile, sa ia decizii, sa ofere informatii (opinii), sa solutioneze probleme sau sa stinga conflicte.
Consilierul poate ajuta grupul sa construiasca si sa întretina relatii mai bune între membrii sai, depasind problemele interpersonale. În acest sens, el poate avea contributii la realizarea asa–numitelor functii de întretinere:
· Arbitrajul – care presupune interventia moderatorului pentru încurajarea participarii la dezbateri;
· Încurajarea – care înseamna acordarea unui sprijin pentru cei care au retineri;
· Armonizarea/compromisul – care apare din necesitatea de a gasi solutia optima, de echilibru, atunci când parerile sunt contradictorii si când exista riscul ca sa apara disfunctionalitati în comunicarea dintre membrii grupului;
· “Curatenie”– care reprezinta o solutie radicala, de revizuire de ansamblu a relatiilor existente în cadrul grupului si de eliminare a starilor interpersonale conflictuale, contra–productive, stabilindu–se noi standarde de performanta.
Referitor la sedintele pe comisii, în organizarea lor trebuie sa se tina cont si de o serie de alte aspecte:
· ritmicitatea lor;
· productivitatea sau ce se asteapta de la aceste întâlniri;
· participantii din afara comisiilor etc.
În relatia cu organizatiile comunitare (sau cu retelele acestora) este importanta si deprinderea consilierilor de a organiza astfel de întruniri de nivel local.
Consilierul poate participa la sedinte sau le poate conduce. Daca el conduce (este presedinte de sedinta), poate contribui mai bine la realizarea sarcinilor (ordinii de zi), transferând functiile de întretinere spre un alt consilier.
O metoda uzitata în desfasurarea sedintelor este si metoda STEPS (pasi), adica:
· Spatiu;
· Timp;
· Evenimente;
· Produs;
· Stil.
Spatiul este extrem de important si trebuie ales în functie de scopul urmarit, de impresia care trebuie creata. De asemenea, conteaza si tipul de mobilier folosit, mai ales daca sedinta presupune si o activitate (scris, calcul, desen, etc) din partea participantilor.
Timpul presupune stabilirea duratei, perioada în care este planificata, programul desfasurarii, stabilirea pauzelor, etc. De regula, se încearca armonizarea programelor individuale ale consilierilor si, în masura posibilitatilor, se evita organizarea unor sedinte în cursul dupa–amiezii.
Evenimentelor trebuie sa li se acorde o atentie aparte în cadrul sedintelor, urmând a fi marcate corespunzator, astfel încât sa capteze atentia generala si sa li se releve importanta.
Produsul (scopul) final trebuie definit clar, înca de la începutul sedintei: o decizie, rezolvarea unei probleme, elaborarea unei declaratii consensuale scrise etc.
Stilul înseamna o anumita maniera de a derula sedinta, de organizare, de atitudine fata de participanti, de respectarea celor spuse initial, etc. El este un amestec de atitudini bine exersate si de atentie marita fata de oameni, care presupune, printre altele, un optimism realist, asumarea responsabilitatii pentru sarcini, desfasurarea si rezultatele întrunirii, recunoasterea si aprecierea potentialului creativ al grupului si al membrilor sai, o atitudine flexibila si deschisa, asigurarea obiectivitatii, temperarea criticii violente, a furiei si a frustrarii.
Indiferent de ipostaza în care apar, consilierii sunt pusi în situatia de a fi membri ai unei echipe.
În acceptiunea moderna, echipa are urmatoarele atribute:
· este formata din doi sau mai multi membri;
· are de îndeplinit un obiectiv de performanta sau de atins un scop clar;
· presupune o coordonare a activitatii membrilor echipei, pentru atingerea telului propus.
Pentru a functiona eficace, echipa trebuie sa aiba:
· un scop clar;
· o structura orientata spre rezultate;
· membri competenti;
· climat de colaborare;
· standarde de calitate;
· sprijin si recunoastere din afara;
· conducere principiala.
La constituirea echipei trebuie sa se tina seama de doua chestiuni:
· Cum se lucreaza împreuna ?
· Care sunt problemele si oportunitatile spre care trebuie orientata activitatea conducatorilor ?
Daca consilierii nu pot lucra ca o echipa, eficienta consiliului lasa de dorit. La fel si daca un consilier nu doreste (sau nu este capabil) sa aiba o pozitie proprie.
Ce se întâmpla daca pozitia consiliului, într-o anumita problema, nu coincide cu cea a electoratului, reprezentat de consilier ? În acest caz, consilierul trebuie sa–si apere pozitia adoptata, indiferent care este ea, fundamentând–o cu informatii complete si exacte, cu analiza mai multor alternative (solutii). De asemenea, este bine sa existe o întâlnire cu reprezentantii cetatenilor, explicând de ce solutia în cauza este în folosul comunitatii. Pentru a rezolva asemenea conflicte, trebuie sa existe o deschidere si o sinceritate în dialogul purtat, sa se respecte interesele administratiei si sa se participe la implementarea deciziei finale, indiferent daca ea a coincis (sau nu) cu propriul punct de vedere.
Rolul de facilitator se manifesta plenar în cazul conflictelor. Ele sunt evitate si nedorite de toti. Cu toate acestea, atâta timp cât exista cauza, exista si conflictele, mocnite sau deschise.
Pentru eliminarea lor exista tot felul de solutii teoretice. Cert este faptul ca acestea genereaza o stare de disconfort, o anumita neplacere, fie ca sunt date “pe fata”, fie ca sunt ascunse. Totusi, ignorarea constienta a conflictului va fi, în timp, platita scump de cei în cauza. Adeseori, conflictul este evitat pentru simplul fapt ca lumea nu stie cum sa– l abordeze, totul rezumându–se la tipete si accese de furie.
În calitate de facilitator, consilierul trebuie sa aiba cunostinte de managementul conflictelor. Or, în acest context, trebuie sa se tina cont nu doar de aspectele negative ale conflictului, ci si de faptul ca orice conflict are o contributie pozitiva pentru edificarea unor relatii mai eficiente (personale, inter–grup, inter–organizatii etc).
Printre argumentele pro ale conflictului amintim faptul ca acesta determina cautarea de noi solutii, clarifica anumite pozitii si puncte de dezacord si declanseaza explozii de energie si activitate; aduce la lumina probleme mai vechi, genereaza idei noi si asigura un progres în cadrul relatiilor si al productivitatii.
Printre contra–argumente, subliniem crearea unei atmosfere de anxietate, neîncredere si suspiciune, pierderea motivarii; conflictul poate îndeparta grupul de la scopul constituirii lui si poate mari distanta între cei ce lucreaza în echipa.
Conflictul poate aparea când exista deosebiri între:
· fapte si perceptii (imaginea comunicata asupra realitatii) – mai usor de aplanat;
· scopurile si rezultatele dorite (cum ar trebui sa fie lucrurile si nu cum sunt ele, de fapt);
· cai si metode pentru îndeplinirea scopurilor;
· valori (credinte fundamentale).
Specialistii apreciaza ca exista 5 cai de abordare a conflictului, bazate pe doua dimensiuni esentiale ale comportamentului:
· asertivitatea – masura în care se încearca satisfacerea propriilor interese si preocupari;
· cooperarea – masura în care se satisfac interesele si preocuparile celorlalti.
Presupunând valori de maxim si de minim pentru aceste doua tipuri de comportament, cele 5 metode specifice de a trata conflictul sunt:
· Evitarea (non–asertiv si non–cooperant) presupune, evident, neluarea în calcul a conflictului, prin absenta de la sedinte sau amânarea lor pe o perioada nedefinita;
· Acomodarea (non–asertiv si cooperant) înseamna neglijarea propriilor interese, pentru a le satisface pe ale celorlalti;
· Competitia (asertiv si non–cooperant) este opusa acomodarii si se manifesta prin dorinta de a iesi întotdeauna câstigator;
· Colaborarea (asertiv si cooperant) presupune cautarea solutiilor cu avantaj reciproc, care satisfac nevoile si preocuparile ambelor parti;
· Compromisul (partial asertiv si cooperant), finalizat prin atingerea unor solutii rapide si reciproc acceptabile, care satisfac partial ambele parti.
Pentru a rezolva conflictele, este importanta întelegerea în profunzime a problemelor care le genereaza. Caci faptele, spre deosebire de perceptii, sunt mai usor de reconciliat. Aceasta si pentru faptul ca perceptia proprie asupra realitatii devine parte fundamentala a sistemului de referinta si a modului de abordare a conflictului.
În calitate de facilitator, consilierul poate media rezolvarea unui conflict dintre persoane sau grupuri astfel:
· Ajutarea persoanelor (grupurilor) în întelegerea partii adverse;
· Identificarea situatiilor în care partile în conflict au facut, pe baza propriilor temeri, presupuneri asupra intentiilor adversarilor, lucru ce a determinat adoptarea unor pozitii rigide;
· Evitarea situatiilor în care partile se pot ataca si acuza reciproc;
· Ajutarea partilor sa–si separe interesele de pozitii, eliminarea “blocarii pe pozitii” si gasirea unei brese spre o întelegere reciproc avantajoasa;
· Ajutarea partilor în definirea mai multor optiuni posibile, ce largesc baza de dialog si de compromisuri;
· Descarcarea partilor de emotii si trecerea la o discutie constructiva;
· Cautarea solutiilor cu avantaj reciproc.
Rolul de facilitator se manifesta plenar în rezolvarea problemelor, fie ca este vorba de ipostaza de consilier, fie ca apare în colaborarea cu personalul executiv, fie ca el se rezuma la furnizarea unor informatii necesare în gasirea solutiilor finale.
Nu în ultima instanta, rolul de facilitator se poate manifesta si în situatiile de criza care pot sa apara în relatiile dintre primari si consiliile locale.
Rolul de lider public este mult mai complex decât cel de lider în lumea industriei si a comertului, cu atât mai mult în conditiile actuale, ale uriaselor schimbari de la toate nivelele societatii. În acest context, exista o dinamica a schimbarii care scapa uneori de sub control: se revizuiesc decizii, apar inconsecvente si neîntelegeri, iar în interiorul fiecarei solutii se afla germenii unor noi probleme.
Rolul de lider pune la încercare abilitatea de a folosi toate aptitudinile si comportamentele, de a gândi si a actiona, în mod sistematic, în întâmpinarea provocarilor, din ce în ce mai numeroase. Este vorba de a lua decizii si de a le implementa în deplina cunoastere a conceptelor si a realitatii privind relatiile cauzale reciproce, interdependenta actiunilor si echilibrul dinamic al sistemelor complexe. Sau, mai simplu spus, de aparitia unor reactii dupa fiecare actiune întreprinsa. Respectiv, de a anticipa ce se va pune în miscare în urma actiunilor respective si de a actiona, din nou, în consecinta.
Stabilirea scopului nu este suficienta, caci deciziile si realitatea se schimba într–un ritm alert. Se pune problema “viziunilor împartasite”, adica de a gândi viitorul în termeni de “ce trebuie facut acum, pentru a face fata cu succes la ceea ce credem ca ne va aduce viitorul”.
În acest context, conducerea implica planificari pe termen lung si activitati pe termen scurt (care asigura realizarea planurilor pe termen lung). Bunaoara, planificarea si punerea în practica a investitiilor de capital se bazeaza, în parte, pe necesitatile fizice ale celor care vor trai în viitor si pe acceptul lor de a împarti, în prezent, dificultatile investitiilor facute pentru ei.
Problemele de fiecare zi au puterea de a distruge chiar si cele mai bune intentii ale oamenilor obisnuiti.
În centrul functiei de lider a alesilor locali este reprezentarea de catre consilieri a alegatorilor si a comunitatii. Consilierii, în plan individual, trebuie sa defineasca exact pe cine reprezinta. Este, însa, dificil de definit interesul personal si cel general. De regula, acesta se defineste raspunzând unor întrebari legate de beneficiarii actiunii, de alocarea resurselor publice, de consecintele ei, de reactia cetateanului.
Si mai dificila este delimitarea partii de comunitate reprezentata. Tocmai pentru a largi gradul de reprezentare, este nevoie de un contact permanent, nemijlocit cu diverse categorii defavorizate. Nu în ultimul rând, poate sa apara si situatia reprezentarii unor valori la un nivel mai înalt decât cel al comunitatii în cauza.
Pentru a face fata unei asemenea situatii, este nevoie de constituirea unui grup de oameni bine intentionati, pe aportul carora comunitatea sa se poata baza (si ale caror voci sa se poata face auzite la nevoie).
Conducerea se bazeaza, în mare parte, pe încredere si pe altruism.
Factorii de putere sunt competenti în masura în care îi investesc si pe altii cu aceasta putere. Cei care poseda informatii (sau calitati de specialist) exercita un tip de conducere în care împart puterea cu altii. Liderii adevarati sunt cei care dau putere altora din comunitate, pentru ca acestia sa aiba un rol cât mai important.
Delegarea este o componenta manageriala prin care unele consilii deleaga autoritate personalului lor, asigurând, implicit, si un binevenit transfer de responsabilitate.
O resursa adesea neutilizata este aparatul propriu al consiliului local.
Exista 3 strategii care pot creste eficacitatea personalului în a–si ajuta liderii ca sa –si implementeze conceptiile:
· implicarea functionarilor–cheie în planificarea noilor actiuni;
· furnizarea resurselor necesare implementarii acestor actiuni (inclusiv autoritatea, responsabilitatea, libertatea de a le duce la îndeplinire);
· atacarea constanta a starii de inertie, eliminând ascunderea în spatele problemelor.
Viitorul apare mai clar, pentru membrii comunitatii, acolo unde exista transparenta, o deschidere în procesul de luare a deciziilor, o dorinta de a furniza informatii despre actiunile consiliilor si o politica a usilor deschise privind planificarea si managementul programelor si ale serviciilor locale.
Transparenta este importanta atât pentru consilieri, cât si pentru modul în care ei lucreaza cu cetatenii. Odata cu transparenta, apare si o responsabilitate marita.
GRUPUL POLITIC AL CONSILIERILOR LOCALI
La nivelul consiliilor locale functioneaza grupurile de consilieri care apartin aceluiasi partid politic. În acest scop, consilierii îsi aleg un lider, care reprezinta grupul si raspunde pentru deciziile luate. Liderul trebuie sa convinga grupul sa actioneze într–o anumita directie, asigurând atingerea scopului propus.
Fata de colegii de grup, liderul trebuie sa se bucure de autoritate – respectiv, sa poata lua decizia pentru o alta persoana sau pentru întregul grup (asumându–si obligatia executarii – de catre grup sau persoana – a deciziei), autoritate care poate proveni din putere, din legitimitate sau chiar din charisma.
Practic, în interiorul fiecarui grup exista o anumita ierarhizare între membrii acestuia, egalitatea neputându – se realiza fara riscul unor efecte distructive pentru grup sau comunitate.
Scopul activitatii de grup este de a valorifica integral capacitatile fiecarui membru si de a–i creste eficienta de ansamblu. Pentru aceasta, este nevoie ca membrii grupului sa respecte anumite reguli, grupate în ceea ce se cheama disciplina de grup, care începe prin respectul fata de opinia celuilalt. Caci, oricât de buna ar fi o opinie, ea nu poate deveni decizie politica decât cu sprijinul grupului, care începe în cadrul sedintelor pe comisii. Tocmai de aceea, este important ca toate proiectele de acte normative sa fie discutate în comisii, înainte de sedintele consiliilor locale. În acest fel, dupa adoptare, opinia/actiunea grupului va fi sustinuta ca atare în transpunerea ei în practica.
Pentru disciplina de grup este foarte importanta coeziunea acestuia, care se poate pastra prin respectarea deciziei adoptate de fiecare consilier, astfel încât, în sedintele de consiliu, sa nu existe opinii contrare celor exprimate si adoptate în cadrul comisiei, cu acordul grupurilor. De asemenea, este important ca în cadrul grupului sa nu existe mai multi lideri, fapt care ar duce la scaderea coeziunii.
Tot pentru existenta coeziunii si pentru buna functionare a grupului, este important sa se realizeze o informare corecta si oportuna, iar deciziile sa fie consemnate (înregistrate) si difuzate consilierilor înca înainte de începerea dezbaterilor.
În cadrul unui grup, pot sa apara 3 variante de strategii politice:
· mentinerea identitatii politice proprii a grupului – legata de doctrina de partid;
· constructia unei strategii, împreuna cu alte grupuri din cadrul consiliului local, în scopul obtinerii majoritatii pe termen lung, în interesul partidului si al electoratului;
· realizarea strategiei politicii deschise fata de situatiile conjuncturale, în care se pot realiza aliante temporare, pentru a se obtine majoritatea în consiliul local.
Indiferent de varianta adoptata, o strategie trebuie sa tina cont si de posibilele aliante cu alte grupuri de consilieri. Ele presupun reunirea pentru realizarea unei activitati comune, menita sa conduca la atingerea unor obiective vizate de mai multe grupuri de consilieri.
În cadrul politicii de aliante, se are în vedere si aparitia unor compromisuri, prin care o parte din obiectivele initiale nu mai pot fi atinse, în schimbul altora, mai importante, pentru care exista interes maxim. De asemenea, în cadrul acestei politici, se practica, în mod curent, negocierea – de la functii la nivelul comisiilor si al consiliului, pâna la continutul unor acte normative.
Strategia de grup presupune si promovarea permanenta a imaginii de activitate publica a grupului. În acest sens, grupul trebuie sa arate electoratului ca mentinerea si ridicarea calitatii serviciilor publice sunt obiective constante.
Trebuie sa existe, în acelasi timp, o delimitare clara între caracterul public al activitatii grupului si cel secret (intern) al activitatii partidului din care fac parte consilierii.
Fara îndoiala, orice strategie nu poate sa faca abstractie de interesul personal al consilierilor, dintre care multi doresc o avansare pe linie administrativa sau politica, experienta acumulata în calitate de consilier fiind de un real folos, inclusiv din perspectiva sistemului de relatii (punti de legatura) stabilit în perioada mandatului de ales local.
Orice legatura a consilierilor (grupului de consilieri) cu aparatul propriu al consiliului local (functionarii publici) trebuie sa porneasca de la necesitatea functionarii optime si eficiente a administratiei publice locale. În acest sens, consilierii pot sa exercite activitatea de control prin diferite modalitati:
· analiza rapoartelor de specialitate primite de la diferite servicii publice si unitati din subordinea consiliului local;
· analiza raportului periodic al primarului;
· analiza executiei bugetare;
· analiza proiectului activitatii pentru anul urmator, etc.
De asemenea, în stabilirea ordinii de zi a sedintelor de consiliu, trebuie introduse informari pentru cetateni, care sa specifice care sunt problemele puse în discutie (fonduri alocate, mijloace de realizare, termene si responsabilitati).
Consilierii trebuie sa includa în activitatea lor de grup si sedintele de instruire cu functionarii din serviciile ce constituie interfata dintre administratie si cetateni (audiente, stare civila, autoritate tutelara, transport, salubritate, alimentare cu apa si energie, etc).
Exista, adesea, si cazuri de neîntelegeri între grupurile de consilieri si liderii politici, care trebuiesc aplanate fara aparitia unor structuri intermediare între conducerea politica si grupul de consilieri, care pot îngreuna luarea deciziilor.
Relatii speciale apar între grupul consilierilor si cel al parlamentarilor, întâlnirile acestora realizându–se dupa un orar bine stabilit, care tine cont de programul celor doua Camere. Pe de o parte, în cazul consilierilor, acestia au datoria de a realiza o informare operativa a parlamentarilor asupra problemelor (actelor) administrative locale. În schimb, parlamentarii trebuie sa–i informeze pe consilieri asupra ultimelor acte normative adoptate în cadrul Camerelor si, la nevoie, sa le faciliteze accesul la lucrarile acestora.
Actiunea grupului de consilieri poate fi canalizata si pe realizarea unui lobby eficient în directia rezolvarii unor probleme sau a impunerii anumitor solutii, de regula convenabile formatiunii politice (în speta, electoratului) pe care–l reprezinta.
Din acest punct de vedere, lobby–ul poate fi exercitat atât fata de consiliu, cât si fata de anumite autoritati publice, cu activitate convergenta cu aceea a consiliului.
Pentru un lobby eficient, bine organizat, trebuie gasita acea persoana – “businessman– ul”, care sa asigure contactul între grup si organizatiile interesate în sprijinul consilierilor. Acest “dispecer”– om de legatura, va culege si sintetiza cererile primite de la asociatii, institutii, ONG–uri, etc, prezentându–le grupului si propunând modalitatea concreta în care pot fi introduse pe “ordinea de zi” a activitatii consiliului.
Tintele principale ale oricarei activitati de lobby ramân, însa, conducerile administratiei publice locale si judetene, respectiv principalii factori de decizie.
Ca regula de baza, este ideea ca acest lobby sa fie exercitat înainte de luarea unei decizii sau de derularea unei sedinte. Prin discutii si negocieri, prin avansarea unor propuneri alternative, de interes si avantaj reciproc, se pot obtine usor concesiile dorite de grupul de interese care se afla în spatele lobby–ului.
Cu atât mai mult, consilierii pot realiza un lobby eficient în cazul conducerilor unor regii sau societati comerciale din subordinea administratiei publice. Actionând asupra lor, se pot obtine câstiguri importante de imagine pentru consilieri sau pentru partid, întrucât ele asigura serviciile de baza pentru cetatean.
În plan teoretic, actiunea de lobby, exercitata de un grup, poate fi de mai multe feluri:
· rationala (organizata pentru atingerea unui scop);
· axiologica (în raport cu anumite valori politice, morale, etc);
· traditionala (potrivit obiceiului);
· afectiva (dictata de pasiuni, sentimente, etc).
PARTICIPAREA CONSILIERULUI LA ACTUL DECIZIONAL
Administratia reprezinta exercitarea puterii executive în cadrul unui sistem al puterii politice. Administratia publica este, deci, activitatea prin care autoritatile publice asigura satisfacerea interesului public, folosind, la nevoie, prerogativele puterii politice.
În acest context, institutiile administratiei publice pot fi definite ca factori de decizie prin:
· competenta lor (câmpul lor de actiune, etc);
· capacitatea decizionala;
· organizare.
Altfel spus, obiectul actiunii administrative este de a realiza vointa politica a corpului social dat, determinata de organele puterii politice, vointa care se traduce într–un limbaj normativ, în dispozitii legale, subscrise celor doua conceptii fundamentale ale statelor moderne:
· interesul general;
· statul de drept.
Interesul general (sau public) este ansamblul de interese a caror promovare si aparare sunt apreciate ca fiind ale întregului corp social, care se integreaza scopurilor politicii statului. Cum nevoile cetatenilor constituie domeniul propriu al administratiei, decizia administrativa este functie de acest interes.
Statul de drept îsi subordoneazã actiunea sa asupra cetatenilor, regulilor care determina drepturile acestora si precizeaza mijloacele pe care el este autorizat sa la întrebuinteze. Statul de drept semnifica subordonarea statului fata de drept.
La confluenta vointei politice cu activitatea administratiei, ia nastere decizia administrativa (prima influentând–o pe a doua).
Administratia interpreteaza realitatea sociala si îi da sens politic, determinând atitudinea grupurilor sociale fata de puterea care guverneaza societatea.
Motorul activitatii administrative este, deci, urmarirea interesului general, a utilitatii publice, a binelui public, ceea ce presupune depasirea conflictelor, deciziile administrative trebuie sa asigure satisfacerea interesului tuturor cetatenilor din colectivitatea umana data.
Decizia administrativa se exprima printr–o dualitate:
· legalitate;
· oportunitate.
Referitor la deciziile administrative se ridica urmatoarele probleme:
· masura în care administratia are posibilitatea unei interventii (în caz contrar fiind vorba de o decizie de executie, nu de una administrativa);
· alegerea (optiunea) se poate face sau nu în planul mijloacelor si al instrumentelor de înfaptuire a obiectivelor deciziei administrative (amploarea alegerii variind între absenta posibilitatii de a alege si puterea arbitrara a alegerii);
· cresterea/scaderea rolului statului, care duce la cresterea/scaderea rolului normelor.
Elaborarea deciziei comporta doua faze:
· evolutia deciziei înainte ca ea sa fie luata;
· impulsionarea deciziei dupa ce a fost adoptata.
Prima faza are o componenta interna si una externa. Cea interna vizeaza actiunea persoanelor care participa la luarea deciziei, cea externa vizeaza confruntarea deciziei cu “fortele” exterioare, în procesul de luare a deciziilor.
Alegerea obiectivelor, a mijloacelor si stabilirea prioritatilor se face functie de modul în care au fost receptate si întelese problemele. Pregatirea din timp, de catre specialisti, a solutiilor reprezinta elementul esential în procesul adoptarii deciziilor. Detinerea de date fundamentale si de modele utilizabile reduce impactul negativ al celor doua extreme care pot aparea–încetinirea reactiei sau impulsivitatea.
Pornind de la evolutia interna a deciziei, se poate face urmatoarea clasificare:
· decizii integrale;
· decizii secventiale;
· decizii provizorii;
· decizii pregatitoare;
· decizii definitive.
Dupa orizontul de timp vizat de decizia administrativa, avem urmatoarea clasificare:
· decizii pe termen scurt;
· decizii pe termen mediu;
· decizii pe termen lung.
Important de stiut este si faptul ca decizia trebuie conceputa cu scopul de a fi aplicata imediat sau în viitorul apropiat (exemplul deciziilor în domeniul programarii sau al planificarii).
Dinamica unei decizii va fi mai ampla daca sfera de aplicabilitate este mai ampla (cazul deciziilor normative). De asemenea, miscarea este conditionata si de libertatea pe care o da delegarea puterilor sau “legile – cadru”.
Nivelul la care se ia decizia este conditionat de:
· responsabilitatea deciziei;
· formularea deciziei.
De regula, responsabilitatea deciziei apartine conducerii institutiei.
În schimb, nivelul la care ea se formuleaza si se redacteaza trebuie sa tina cont de nevoia de a–i gasi formularea care sa poata fi adoptata fara probleme. De aceea, de regula, formularea deciziei se face la un nivel mediu – nici al decidentilor, nici al executantilor.
Nivelul mediu al deciziei tine si de nevoia de a se indica mijloacele pentru materializarea ei, lucru pe care îl stiu cel mai bine cei de la nivelul mediu – nivel la care se întâlnesc cei mai multi functionari cu experienta, care detin datele necesare pentru elaborarea unor masuri realiste si eficiente.
Pe traseul elaborarii si adoptarii unei decizii, alaturi de consilieri, pot interveni grupuri de oameni de la diferite niveluri, cu atributii, mijloace si instrumente variate, fiecare având un rol distinct:
· oameni politici;
· conducatori ai unor institutii publice sau societati comerciale;
· corpul de functionari din administratia publica;
· cetateni (daca e cazul).
Functionarii publici, de pilda, nu sunt doar simpli executanti ai unor decizii de la nivel superior, ci au optiuni proprii asupra solutiilor unor probleme ale comunitatii, ceea ce îi poate determina sa pledeze pentru acestea, influentând – în mecanismul luarii deciziei – alegerea obiectivelor, a mijloacelor, a optiunilor si a scopurilor propuse.
Cetatenii, la rândul lor, pot participa la pregatirea si adoptarea deciziilor sub doua forme:
· ca experti si alesi locali; ca experti, ei pot acorda un sprijin ocazional, fundamentat pe competenta lor profesionala în domeniile în cauza; ca alesi locali, fara a fi consilieri, ei pot sa promoveze interesele, pe anumite domenii cetatenesti, ale cetatenilor care i–au mandatat.
· ca grupuri de presiune, care pot influenta decizia administrativa; interventia poate fi spontana sau, în timp, metodica si constanta.
Controlul trebuie sa vizeze doua aspecte principale ale deciziilor:
· legalitatea;
· oportunitatea.
Supravegherea si monitorizarea derularii procesului decizional poate fi exercitata de catre 3 mari categorii de participanti:
a) autoritati publice;
b) organizatii neguvernamentale (ONG);
c) cetatenii.
Modalitatile de executie a controlului în administratia publica sunt legate în special de controlul intern, care se poate realiza la nivelul fiecarei autoritati, sub diverse forme:
· autocontrolul fiecarui functionar;
· controlul compartimentelor de specialitate asupra executarii deciziilor administrative care le privesc;
· controlul efectuat de compartimentele specializate în aceasta activitate.
Metodele de control utilizate sunt:
a) din punctul de vedere al celui controlat:
· control planificat sau neplanificat (inopinat);
· control partial (tematic) sau de fond (exhaustiv);
· la fata locului sau din acte administrative.
b) din punctul de vedere al factorului de control:
· control unilateral sau în contradictoriu;
· control liber sau pe baza de plan tematic;
· control individual sau colectiv.
Actul întocmit în urma controlului este un proces–verbal sau o nota de constatare. Daca controlul este tematic si se executa la mai multe subunitati, se întocmeste un referat sau o informare cu privire la starea de fapt constatata.
Controlul poate fi valorificat direct – daca exista competente în acest sens, sau indirect, care înseamna un mare consum de timp si o tergiversare a adoptarii deciziei de corectie.
ANEXE
· Proiectele trebuie analizate, ierarhizate si dezvoltate cu prudenta. De asemenea, trebuie sa existe o conlucrare cu opozitia politica, pentru a pune în practica acele proiecte (programe) strict necesare comunitatii;
· Trebuie pastrat un permanent contact direct cu cetatenii, pentru a explica toate actiunile si a afla adevaratele probleme, cerinte si asteptari ale acestora;
· Este necesara o permanenta perfectionare profesionala a alesilor locali si a functionarilor din administratia publica locala;
· Se impune un control continuu si urmarirea eficientizarii activitatii financiare a autoritatilor locale;
· Fiecare consilier are datoria de a sustine, cu toate fortele, masurile de dezvoltare economica locala durabila a comunitatii;
· Interesul general este ca activitatea de furnizare a serviciilor publice locale sa corespunda, în cât mai mare masura, nevoilor si asteptarilor cetatenilor;
· O atentie aparte trebuie acordata ambientului localitatii în care traiesc cetatenii reprezentati de consilieri (protectia mediului, spatii verzi, spatii de joaca, monumente istorice, mobilier urban, afisaj, iluminatul public, etc);
· Este necesara o grija continua fata de problemele categoriilor defavorizate, care trebuie sustinute prin programe de protectie (persoanele în vârsta, persoanele cu handicap, copiii aflati în dificultate);
· Trebuie încurajate domeniile de maxim interes uman – sanatatea publica, cultura, sportul, etc;
· Nimic nu se poate face fara o întarire a ordinii publice !
Dintre serviciile care au, pâna la ora actuala, un suport legal pentru a fi puse în practica amintim urmatoarele:
Reglementarile si dereglementarile.
Administratia poate opera modificarile administrative care îmbunatatesc calitatea serviciilor furnizate.
Crearea si aplicarea de reguli si sanctiuni.
Interventia administratiei se poate face în directia stimularii si legalizarii anumitor initiative locale si a descurajarii altora.
Monitorizarea si investigatia.
Calitatea serviciilor publice poate fi îmbunatatita si prin monitorizarea lor, urmarind livrarea acestora sau rezolvând plângerile.
Politica de taxe.
Este una din „armele” administratiei, care poate încuraja sau descuraja anumite activitati, prin oferirea unor reduceri sau credite sau, din contra, impunerea unor taxe si impozite suplimentare.
Subventiile.
Sprijinul dat de administratie poate fi si sub forma unor subventii (garantii) ale unor servicii de interes public.
Contractarea.
Anumite servicii publice pot fi preluate, pe baza de contract, de persoane sau firme private.
Franciza.
Persoanele sau firmele private care efectueaza un serviciu public pot fi platite direct de utilizatorii serviciilor.
Parteneriatul public–privat.
Administratia poate înfiinta firme mixte, în parteneriat cu capitalul privat, în scopul producerii si finantarii serviciilor publice.
Schimbarea politicii de investitii publice.
Functie de modul de investire a fondurilor publice, administratia poate influenta comportamentul anumitor firme.
Asistenta tehnica.
Administratia poate oferi asistenta tehnica firmelor, organizatiilor comunitare sau altor institutii publice, astfel încât acestea sa poata furniza servicii de buna calitate.
Informatiile.
Administratia trebuie sa furnizeze oricarei persoane interesate informatiile de interes public.
Referintele.
Administratia poate opera anumite servicii care îndeamna cetateanul spre organizatiile care furnizeaza anumite servicii.
Voluntariatul.
Pentru furnizarea anumitor servicii, pot fi folositi voluntari, sub supravegherea functionarilor platiti.
Costurile de impact.
Costul social al unei activitati poate fi trecut de catre administratie în contul beneficiarilor acelei activitati.
Mobilizarea eforturilor/actiunilor neguvernamentale.
Se poate sprijini sau încuraja aparitia anumitor organizatii la nivelul comunitatii, pentru a furniza un serviciu sau o activitate necesara.
Co–productia sau auto–ajutorarea.
Administratia poate ajuta persoane sau grupuri sa îsi opereze si sa–si administreze propriile activitati.
Managementul cererii.
Se pot lua masuri pentru reducerea cererii la anumite servicii.
Vânzarea, schimbul sau utilizarea de proprietati.
Administratia poate întreprinde anumite actiuni care sa încurajeze construirea unor facilitati publice prin vânzarea, schimbul sau folosirea în comun a unor terenuri sau cladiri, imobile din domeniul privat împreuna cu alte unitati de administratie publica sau firme private.